duminică 23 mai 11:07 AM

Abonare la google news

Imagini spectaculoase de pe şantierul drumului expres Craiova-Piteşti în zona traversării peste Olt


Cătălin Drulă a distribuit pe pagina sa de Facebook mai multe imagini de pe şantierul drumului expres Craiova-Piteşti în zona traversării peste Olt. Ministrul Transporturilor a descris imaginile ca fiind spectaculoase.


”Imagini spectaculoase de pe şantierul drumului expres Craiova-Piteşti în zona traversării peste Olt, realizate de pasionatul de infrastructură MND”, scrie ministrul pe Facebook.

Investiția vizează realizarea unui pod cu o lungime de 1.700 de metri peste Olt. Face parte din tronsonul 2, care ar urma să fie gata până la sfârșitul acestui an.

Imaginile arată că lucrarea este în stadiu avansat, de aproximativ 80 – 90%.

În urmă cu o lună de zile, ministrul Cătălin Drulă spunea că stadiul fizic al lucrărilor la Tronsonul 2 din Drumul Expres Craiova – Piteşti este de 75% şi sunt toate şansele ca acest segment să fie finalizat în 2021.

Întreg drumul expres Craiova – Pitești, circulabil, ar putea fi gata la sfârșitul anului viitor – 2022, spunea Cătălin Drulă în februarie.

Digi24.ro