Ilie Dumitrescu, declarație neobișnuită după ce Florinel Coman a fost prins fără carnet: „În Mexic dădeai 50 de dolari. Semnalizezi stânga, faci dreapta. Nu există stop!”

Florinel Coman, fotbalistul lui FCSB, a fost prins, de Poliție, gonind pe autostradă cu 165 de kilometri pe oră și fără carnet de șofer. Ilie Dumitrescu a avut o reacție neașteptată în privința acestui caz și a dezvăluit că, în Mexic, carnetul poate fi obținut cu 50 de dolari.

Întâmplarea lui Florinel Coman vine să confirme perioada nefastă prin care trece tânărul jucător, având în vedere că, la echipa de club, nu reușește să mai ofere randamentul din trecut.

Florinel Coman (22 de ani) a fost transferat de FCSB, în vara anului 2017, de la FC Viitorul, pentru suma de trei milioane de euro. De-alungul carierei, acesta a mai evoluat pentru Luceafărul Brăila.

Ilie Dumitrescu, declarație neobișnuită după ce Florinel Coman a fost prins fără carnet

„Mister” susține că, în Mexic, carnetul de șofer poate fi obținut cu 50 de dolari, fără a fi nevoie să susții un examen. Ba mai mult, acesta spune că ar cunoaște o persoană care și-a obținut carnetul de șofer în acest fel.

Citeste si:  Clotilde Armand, atac la funcționarii de la Primăria Sectorului 1: „Ritmul de muncă impus de mine a devenit un coșmar pentru cei care stau degeaba pe banii cetățenilor”

„În Mexic te duceai la poliție, dădeai 50 de dolari și îți dădea carnetul. Nu trebuia să mai dai niciun examen în Mexic.

Te duceai la Poliție, dădeai o poză și 50 de dolari.

Să știi că nu glumesc cu carnetul din Mexic. Nu a fost cazul meu. Dacă te descurci să conduci în Mexic, te descurci în orice zonă din lumea asta.

Semnalizezi stânga, faci dreapta. Nu există stop!

Eu am pe cineva, o cunoștință foarte apropiată, care și-a luat permisul în Mexic. E recunoscut în orice țară. Dacă poți să conduci în Mexic, poți să conduci în orice zonă din lume”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Citeste si:  Iohannis: Este clar că partidele de centru dreapta au obținut peste 50% din voturi. Acesta a fost obiectivul meu

Gigi Becali, șocat după ce a aflat că Florinel Coman riscă pușcăria

Gigi Becali a aflat de la ProSport că Florinel Coman are dosar penal după ce a fost prins conducând mașina deși nu are permis. Patronul FCSB-ului a spus că este foarte îngrijorat și a dezvăluit că nu știe de ce jucătorul său nu era în București.

„Tată, e prima dată când aud treaba asta. Pun acum mâna pe telefon să îl sun pe Meme să văd dacă e adevărat. Dacă a greșit, trebuie să plătească. Cu legea nu te joci. Dar nu cred eu că faci pușcarie din asta. El nu e recidivist.

O să plătească amendă penală. Dar stați că verific acum la Meme să văd dacă știe ceva. Eu nu stiu ce căuta el pe acolo sau nu stiu nici dacă el a fost la volan. Nu stiu nimic despre ceea ce îmi spuneti voi acum.

Florinel are permis. A avut 165 la oră și el nu a avut permisul la el. Polițiștii l-au verificat și nu aveau cum să îl găsească cu permis pentru că el a luat permisul în altă țară. Dar are permis și am înțeles că trebuie să-l predea”, a declarat Gigi Becali, pentru ProSport.

Citeste si:  Cum va fi anul viitor pentru economia românească? Priviți către Germania și Franța

Sursa: ProSport

 4 total views