vineri 4 iunie 10:20 PM

Abonare la google news

Ilie Bolojan îl laudă la televizor pe Ludovic Orban în cursa internă din PNL: ‘Are o experiență mai mare’

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan (PNL), a vorbit despre cei doi candidați care se luptă pentru șefia PNL, Ludovic Orban și Florin Cîțu. Cu toate că nu a luat încă o decizie în mod oficial, Bolojan a avut mai multe cuvinte de laudă pentru Ludovic Orban.


Citește și: Florin Cîțu a pierdut înainte ca jocul să înceapă! (Analiză)

„Eu am avut discuții cu cei doi candidați: Florin Cîțu și Ludovic Orban. Am luat o decizie în PNL Bihor să nu ne poziționăm. Dacă aș fi participat la o lansare lângă un candidat mi-aș fi desconsiderat colegii. Eu sunt și președinte de filială. Vom lua o decizie după jumătatea lunii iulie. Cred că este important, în afară de persoana care candidează, care este programul și echipa care garantează că acel program are continuitate (…).


Oricum o să discutăm serios. Nu-i nici un fel de grabă. Suntem în situația în care avem doi colegi care candidează și fiecare are avantajele lui. Suntem la guvernare. Nu estimez că o să fie altă candidatură. Trebuie simplificată structura de decizie. Din moment ce candidează premierul și președintele Camera Deputaților sunt pozițiile pe care PNL le gestionează.

Orban are o experiență mai mare pentru că e activ politic, are o experiență destul de mare în Parlament, a fost viceprimar și vede lucrurile în ansamblu. Are o capacitate de negociere.

Domnul Cîțu are alte avantaje și e finanțist. E nevoie totuși de oameni cu ajutorul cărora să facem reglajele necesare. În perioada următoare poate demonstra. Cred că domnul Cîțu a făcut bine că și-a anunțat acum candidatura.

Azi nu aș exprima un vot în condițiile actuale”, a spus Ilie Bolojan, la postul Digi24.ro.

De ce nu a candidat până acum pentru o funcție în București

„Nu am venit la București pentru că în termeni reali nu a fost pusă problema unei candidaturi din partea mea. Eu cred că e bine să candidezi unde cunoști locul respectiv. Soluțiile pot fi similare, dar trebuie să cunoști locul. Apoi obligațiile de famile. Trebuie să discutăm deschis: nu există o soluție magică pentru a rezolva o problemă în Capitală. Una e să rezovi problema termoficării în Oradea cu câteva zeci de mii de apartamente, alta e la București, cu sute de mii de oameni”, a spus Bolojan, la postul de televiziune Digi24.ro.

Stiripesurse.ro


Stirile.eu