vineri 22 octombrie 12:14 PM

Abonare la google news

Igor Grosu în cadrul vizitei în Grecia: Locuitorii de pe malul stâng al Nistrului trebuie să se bucure de aceleași drepturi ca și transnistrienii

În cadrul vizitei în Republica Elenă, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Margareta Cederfelt, Președinta Adunării Parlamentare a OSCE (AP OSCE), conform deschide.md


Discuțiile s-au axat pe subiectele prioritare de pe agenda colaborării Parlamentului Republicii Moldova cu OSCE.

A fost făcut un schimb de opinii privind procesul de reglementare transnistreană și anume – asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în stânga Nistrului, inclusiv dreptul la libera circulație spre și dinspre regiunea transnistreană.


De asemenea, oficialii au discutat situația pandemică. Igor Grosu a confirmat deschiderea autorităților Republicii Moldova de a oferi în continuare sprijin, vaccinuri și echipamente pentru susținerea eforturilor de combatere a pandemiei în stânga Nistrului.

A fost reiterată determinarea de a găsi căi pașnice pentru apropierea celor două maluri.

„Locuitorii de pe malul stâng al Nistrului sunt cetățeni ai Republicii Moldova, care trebuie să se bucure de aceleași drepturi”, a subliniat Președintele Parlamentului.

Stiripesurse.ro


Stirile.eu