miercuri 27 octombrie 9:00 AM

Abonare la google news

Iată ce pensie primește soția premierului desemnat Nicolae Ciucă! Maria Ciucă a lucrat la ISU

Nicolae Ciucă este un cunoscut general român, actual ministru demis de la MapN, iar în urmă cu o săptămână, Klaus Iohannis l-a desemnat pentru poziţia de premier al României din partea PNL. O fire retrasă din punct de vedere al prezenței în viața publică, Maria Ciucă, soția generalului, a lucrat la ISU şi primește o pensie peste media națională.


Pe de altă parte, în aceste momente, scena politică este extrem de tensionată după ce propunerea de premier din partea PNL încearcă să găsească majorități pentru votul din Parlament.

Maria Ciucă, soția premierului Nicolae Ciucă, încasează o pensie decentă după ce a lucrat la ISU

Maria Cristina Ciucă primește o pensie de la Ministerul Apărării Naționale. Veniturile încasate de soţia premierului Nicolae Ciucă sunt mult mai mici comparativ cu ale soţului. În urmă cu aproximativ 10 ani, Maria câştiga de la ISU un salariu de aproximativ 1.700 de lei pe lună.


Acum, soția premierului Ciucă primește o pensie de serviciu de aproximativ 5.000 de lei pe lună, care se traduce prin 59.772 lei pe an. Spre deosebire de aceasta, Nicolae Ciucă încasează lunar un venit de circa 32.000 lei, format din salariul de la minister, 168.613 lei pe an, și din pensia de serviciu – 215.880 lei/ anual.

Potrivit unor informații apărute în presă, la acest moment, Maria Cristina, soția lui Nicolae Ciucă este încadrată în cadrul Direcției de Contrainformații Militare și Securitate Militară, parte componentă a DGIA.

Nicolae Ciucă este propunerea de premier al României din partea PNL

În urmă cu aproximativ o săptămână, Klaus Iohannis l-a desemnat pe Nicolae Ciucă drept propunere de premier al României. Fostul general de armată a fost propus de PNL și a iscat un adevărat scandal în spaţiul public. România s-a ” spart ” în două tabere, una care a văzut că fiind o decizie bună această propunere, iar cea de-a doua spunând că un fost militar nu poate fi premier.

Una dintre cele mai reticiente voci a fost cea a lui Kelemen Hunor. Liderul UDMR a specificat că o astfel de propunere nu se întâlneşte în statele democratice ale lumii:

„Este un militar excepțional. A muncit în teatrele de război. Avem respect pentru orice militar. Pe palierul politic e o problemă. Nu e foarte uzual în ultima perioadă în țările democratice când în țările democratice când un fost militar a condus guverne. De aceea avem din acest punct de vedere o oarecare reținere, dar înțelegem propunerea PNL și dorința de a căuta o soluție rapidă, poate nu o soluție pe termen lung. Suntem deschiși să vedem și ce spune PNL. În caz că președintele îl desemnează probabil că o să discutăm și cu el. Vom avea o discuție cu colegii noștri să luăm o decizie. Atât pot să vă spun în acest moment. Important este să avem săptămâna viitoare un guvern cu puteri depline. Nu exclud, am spus că pot accepta o astfel de soluție. În principiu nu sunt de acord să fie guvernul condus de militari, dar acum este o situație excepțională”, a spus Kelemen Hunor.

 

Bzi.ro


Stirile.eu