Abonare la google news

Hoți de supermarket-uri, săltați de polițiștii din Prahova. Au furat bunuri de mii de euro!

Hoți de supermarket-uri, săltați de polițiștii din Prahova. Cinci persoane, trei bărbaţi şi două femei, au fost reținuți joi de oamenii legii. În ultimele săptămâni, ei au comis mai multe furturi din supermarket-uri amplasate în mai multe zone ale ţării.

La percheziții, polițiștii au găsit asupra lor dispozitivele folosite pentru îndepărtarea sistemelor de siguranţă.

Hoți de supermarket-uri, săltați de polițiștii din Prahova. Ultima spargere, la Severin

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Blejoi au documentat activitatea infracţională a unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat şi a unei infracţiuni de tâlhărie. Faptele au fost comise în perioada februarie – martie. Surse judiciare au precizat că persoanele în cauză se aflau sub supraveghere. În cursul zilei de joi, patru dintre ele au fost prinse şi imobilizate de poliţişti după ce ar fi sustras bunuri din mai multe magazine din municipiul Drobeta-Turnu Severin.

„În urma controlului corporal, asupra acestora au fost găsite dispozitive folosite pentru îndepărtarea sistemelor de siguranţă. La fel, şi bunuri despre care există presupunerea rezonabilă că ar fi fost sustrase din supermarket-uri. Din cercetări a reieşit şi că persoanele în cauză ar fi comis mai multe furturi din magazine, în mai multe localităţi din ţară”, punctează IJP Prahova.

Totodată, faţă de unul dintre bărbaţi se efectuează cercetări privind săvârşirea unei infracţiunii de tâlhărie. La data de 2 martie, el ar fi sustras, prin violenţă, geanta unei femei, în comuna prahoveană Bărcăneşti. Prejudiciul cauzat de hoți este estimat la aproximativ 30.000 de lei. În urma administrării probatoriului, faţă de cele cinci persoane, cu vârste curprinse între 30 şi 45 de ani, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Citeste articolul pe Gandul