Abonare la google news

‘Her Heart for a Compass’, primul roman al ducesei de York, invită la o călătorie în Epoca Victoriană

Sarah Ferguson, fosta soţie a ducelui de York, explorează Epoca Victoriană în prima sa incursiune în literatura pentru adulţi cu un roman istoric pe care îl descrie drept „fabulos şi captivant”, relatează EFE.

Cartea intitulată „Her Heart for a Compass”, publicat vara aceasta de editura Mills &Boon, dedicată romanelor de ficţiune romantice, este inspirat din viaţa surorii străbunicii sale, Lady Margaret Montagu Douglas Scott, potrivit agerpres.ro.

Într-un video promoţional, autoarea, în vârstă de 61 de ani, o descrie pe protagonista romanului ca pe „o doamnă rebelă” din înalta societate, care „sfidează eşaloanele curţii”, încurajându-i pe cititori să lupte pentru a descoperi „propriul adevăr”.

„Îmbarcaţi-vă cu mine în această călătorie din saloanele castelului Windsor până la reşedinţele de vară din Scoţia şi Irlanda, apoi din nou în cartierele din Londra, apoi peste ocean, în agitaţia din New York în 1870”, spune în acest clip Ferguson, purtând o rochie de epocă şi privind intens la cameră.

Ducesa de York, divorţată de prinţul Andrew, unul dintre fiii reginei Elisabeta a II-a, a mai publicat cărţi pentru copii, o carte despre viaţa reginei Victoria (1819-1901) şi propria carte de memorii.

Deşi „Her Heart for a Compass” nu ilustrează o poveste autobiografică, există unele paralelisme între autoare şi protagonista cărţii: „Este roşcată, este hotărâtă să-şi găsească propria cale în viaţă şi este încăpăţânată”.

Ducesa de York a fost unul dintre producătorii filmului „Young Victoria” (2009), interpretat de Emily Blunt şi în care una dintre fiicele sale, prinţesa Beatrice, a avut un rol secundar. Ferguson a lucrat şi la un documentar despre prinţesa Louise de Saxe-Gotha-Altenburg, mama prinţului Albert.

Citeste articolul pe Stiripesurse