marți 19 octombrie 8:00 PM

Abonare la google news

„Hai, lovește-o!” Simona Halep, mostră de automotivare în meciul câștigat cu Anastasia Potapova la Moscova

Simona Halep (19 WTA) a jucat cu multă determinare la debutul în turneul WTA de la Moscova, învingând-o clar pe Anastasia Potapova (Rusia, 68 WTA), scor 6-1, 6-4! Simona s-a autoîncurajat pe toată durata partidei.


Simona Halep (30 de ani) a început cu dreptul aventura la turneul WTA 500 de la Moscova, dotat cu premii în valoare totală de 565.530 de dolari, iar eleva lui Adrian Marcu a oferit și o mostră de automotivare.

Anastasia Potapova (20 de ani) nu a putut rezista loviturilor năucitoare ale Simonei Halep, românca obținând calificarea după o oră și 33 de minute. În optimi, Halep se va duela cu Veronika Kudermetova (32 WTA) sau Oksana Selekhmeteva (Rusia, 238 WTA).


„Hai, lovește-o!” Simona Halep, mostră de automotivare în meciul câștigat cu Anastasia Potapova la Moscova 

Simona Halep și-a propus să lovească mingea puternic, din toate pozițiile, în meciul cu Anastasia Potapova, câștigat cu 6-1, 6-4 în primul tur la Moscova! După ce a câștigat un raliu spectaculos, Simona s-a autoîncurajat strigând: „Hai, lovește-o!”. Cu toate că Potapova a avut o revenire uimitoare în setul al doilea, când a întors de la 1-3 la 4-3, Halep a preluat din nou inițativa, adjudecându-și ultimele trei game-uri ale disputei. Simona a realizat șase break-uri în meciul de marți, în timp ce rusoaica a câștigat de trei ori pe serviciul fostului lider WTA.

Chiar dacă a reușit un joc solid, Simona a mărturisit că nu are mari speranțe că va repeta performanța reușită în urmă cu 8 ani, când a triumfat la Moscova: „E greu să mă gândesc la titlu, pentru că vin după accidentare. Îmi propun să câștig cât mai multe meciuri și să rămân cât mai mult la Moscova. Am amintiri frumoase de aici, având în vedere că am cucerit titlul în 2013″, a declarat la interviul acordat pe teren Simona Halep, recompensată cu 8.200 de dolari și 55 de puncte WTA după calificarea în optimi la Moscova.

Prosport.ro


Stirile.eu