28 septembrie 2:01 PM

Abonare la google news

Goran Kurtes este noul antrenor al Daciei Mioveni

Sârbul Goran Kurtes va semna mâine cu Dacia Mioveni, echipă care nu are niciun punct din primele trei etape în Liga Florilor.

Schimbat din postura de antrenor principal de la Vâlcea după două etape, Goran Kurtes preia de marți pe Dacia Mioveni, echipă care se va lupta în acest sezon pentru evitarea retrogradării.

Mioveniul l-a demis pe Gheorghe Covaciu după primele două etape, iar la ultimul meci, cu Zalău, pe bancă a stat „secundul” Daniel Gheorghe.

Goran Kurtes este noul antrenor al Daciei Mioveni

Conducerea clubului argeșean a fost în negocieri avansate cu Carmen Amariei, dar mutarea nu s-a mai concretizat. Prin urmare, argeșenii s-au reorientat către Goran Kurtes, care a urmărit din tribună  meciul dintre Dacia Mioveni și HC Zalău de sâmbătă. Fosta internațională Patricia Vizitiu a semnat și ea săptămâna trecută cu Dacia. La partida cu Zalău, scor 16-18, Mioveniul și-a inaugurat și noua sală de sport, care a costat circa 5,2 milioane de euro și are o capacitate de 5000 de locuri.

Goran Kurtes a activat ultima dată la SCM Rm. Vâlcea, ca ”secund” în sezonul trecut și principal în startul acestui sezon. Sârbul a mai pregătit în România pe Tomis Constanța și la CSM Ploiești.

În etapa a 4-a a campionatului, echipa argeșeană se deplasează la Baia Mare, unde miercuri va juca cu Minaur.

Citeste articolul pe ProSport