Abonare la google news

Giratoriul abia inaugurat, numai probleme. Două accidente în 24 de ore

Giratoriul abia inaugurat în vestul țării produce, deocamdată, numai probleme. Un autoturism și un TIR l-au luat în plin. Cele două accidente au avut loc la distanță de doar câteva ore.

GALERIE FOTO

Cel mai spectaculos dintre accidente a fost cel cu un TIR în prim plan. Acesta a avut loc duminică dimineața, în jurul orei 05:00, pe E70, în apropierea comunei Sag, pe sensul de mers dinspre Timișoara.

Șoferul, un cetățean de naționalitate rusă, aflat la volanul unui TIR înmatriculat în Polonia, nu a observat giratoriul și l-a lovit în plin. Două dintre cele cinci punți ale TIR-ului său au urcat pe zona înălțată din mijlocul intersecției.

Vehiculul a suferit avarii serioase și a fost nevoie de intervenția unei macarale pentru a-l readuce pe carosabil. Nicio persoană nu a fost rănită. Traficul a fost îngreunat în zonă pentru aproximativ două ore.

Giratoriul-problemă, lovit de încă un șofer. Nicio persoană rănită în cele două accidente

Giratoriul apărut peste noapte urmează să lege viitoarea șosea de centură de Drumul European 70. Intersecția i-a luat prin surprindere pe șoferii care erau obișnuiți ca zona să arate cu totul altfel.

Cu doar câteva ore înainte ca TIR-ul să lovească zona înălțată din sensul giratoriu, un autoturism venind din aceeași direcție a ajuns într-o poziție similară. Mașina, o Mazda 3 de culoare neagră, înmatriculată în județul Caraș-Severin, a suferit, de asemenea, avarii serioase și a plecat de acolo cu o platformă.

Șoferii care au produs accidentele au ignorat semnificația indicatoarelor “Drum în lucru” și “Sens giratoriu”. În apropierea noii intersecții, au apărut și indicatoare care arată viteza maximă admisă în zonă. O filmare realizată cu ajutorul unei drone și publicată pe Facebook confirmă faptul că, pe partea dreaptă, sunt indicatoare care arată mai întâi “60”, apoi “40”.

VIDEO:

Citeste articolul pe Promotor