joi 28 octombrie 2:20 AM

Abonare la google news

Gigi Becali, reacţie şocantă când a aflat că Bănel Nicoliță ar fi fugit în SUA. Fostul fotbalist ar avea datorii uriaşe la cămătari!

Gigi Becali, reacţie şocantă când a aflat că Bănel Nicoliță ar fi fugit în SUA. Bănel Nicoliță (36 de ani), fost jucător la FCSB, ar avea datorii mari la cămătari și ar fi fugit din țară, încercând să găsească bani pentru a-și putea plăti împrumutul. Acesta ar fi ajuns în SUA şi Mexic!


Gigi Becali, reacţie şocantă când a aflat că Bănel Nicoliță ar fi fugit în SUA

Gigi Becali a comentat informațiile potrivit cărora Bănel Nicoliță, unul dintre preferaţii săi, ar fi fugit în Statele Unite ale Americii. „Habar nu am de situația lui Bănel Nicoliță și nu știu ce face. Nu am mai mai vorbit de foarte mult timp cu el și sincer nici nu știam că a plecat din România în SUA. Nu era pe la el prin Brăila sau Făurei? Chiar nu prea mă interesează de situația lui că am alte lucruri eu pe cap. Dacă o să fie cazul, o să mă interesez, dar eu nu mai am nicio treabă cu el de foarte mult timp. Fiecare cu treaba și cu problemele lui. Nu am ce să mai comentez pe treaba asta”, a spus Gigi Becali, potrivit Prosport.ro.

Bănel Nicoliţă, plin de datorii la cămătari din cauza clubului de fotbal pe care îl patronează


Bănel Nicoliţă a investit 300.000 de euro la CS Fărei, o sumă enormă pentru un club de Liga 3. „Când bagi banii tăi şi îi pierzi pe parcurs şi realizezi că ai băgat 300 de mii de euro… Sunt bani mulţi. Scandaluri cu familia, scandal peste tot. Analizezi că nu e ok, dar m-am băgat, fotbalul mi-a oferit ce am eu până acum şi atunci trebuie să îi ofer şi eu lui. Ce am făcut eu acolo nu a putut să facă nimeni. De aceea sunt fericit, că am realizat ceva. Dacă pierdeam şi banii şi nu realizam nimic, atunci plângeam”, spunea Bănel Nicoliţă.

Romaniatv.net


Stirile.eu