Abonare la google news

Gigi Becali, anunțul zilei despre transferurile rezolvate: „Azi am terminat și cu el”. Ce spune despre venirea lui Bogdan Stancu la FCSB

Gigi Becali a anunțat și transferul lui Stipe Vucur, după ce a bătut palma cu Alexandru Crețu! Patronul de la FCSB așteaptă acum transferul lui Bogdan Stancu.

Constantin Budescu este însă marele vis al lui Gigi Becali, care speră să-l ia și pe Ioan Dumiter.

Fotbalistul în vârstă de 22 de ani a fost adus de Sepsi, liber de contract, în vara lui 2019, de la Ripensia Timișoara. Înțelegerea acestuia cu Sepsi urmează să expire în 2024.

Gigi Becali a anunțat transferurile de la FCSB: „Mai rămâne Stancu și Dumiter!”

Gigi Becali a anunțat și transferul lui Stipe Vucur, după ce l-a adus pe Alexandru Crețu. Fundașul austriac poate considera transferul la FCSB o adevărată lovitură. El n-a reușit să ajungă nici măcar în Zweite Bundesliga: apărătorul a bifat 33 de partide, în acest sezon, pentru Hallescher, echipă care a terminat campionatul doar pe locul 9, în liga a treia din Germania.

„Am terminat cu Crețu, azi am terminat și cu croatul, neamț (n.n. Stipe Vucur). Mai rămâne Bogdan Stancu și ăsta… Dumiter. Și la Budescu, dar Budescu e ceva special, noi avem nevoie de atacant acum. Treaba lui ce zice Marius Șumudică, el zice și el, așa crede el, eu zic că-l aduc pe Bogdan Stancu, 90% e adus, a venit băiatul la mine acasă”, a spus Gigi Becali, la Pro X.

Gigi Becali crede iar că FCSB va fi de neoprit și pune presiune pe Florinel Coman, care a lipsit în ultima parte a sezonului recent încheiat.

„Anul ăsta Florinel Coman face 23 de ani. O să vedeți, vom spulbera tot, Șumudică o să vadă el, a venit într-un moment greu la CFR Cluj”, este convins patronul de la FCSB.

Citeste articolul pe ProSport