vineri 3 decembrie 6:40 PM

Abonare la google news

Gică Craioveanu, dezvăluiri fără perdea despre viața amoroasă din Spania. ”Bastonul de mareșal a rămas la prima soție. De Gemma m-am despărțit acum 9 ani”


Gică Craioveanu a avut parte de o carieră de senzație în fotbalul spaniol în ani 90′. După 4 ani foarte buni la Universitatea Craiova, fostul mijlocaș ofensiv a fost transferat de Real Sociedad în schimbul sumei de 1 milion de euro.


Craioveanu a petrecut 4 ani la San Sebastian, perioadă în care a fost extrem de iubit de fanii echipei din Țara Bascilor. Atât de iubit încât chiar a fost votat la acel moment cel mai iubit jucător străin din istoria clubului, ocazie cu care a primit și un cadou special de la suporteri.

Gică Craioveanu, dezvăluiri despre relația cu fanii lui Real Sociedad, dar și despre cele două căsătorii ale sale

În schimb, fostului internațional român nu i-a mers la fel de bine și pe plan personal în perioada petrecută în Spania. El a divorțat de două ori și a povestit cum cadoul primit de la fanii lui Sociedad a rămas la prima sa soție.

Pe mine m-au iubit mult fanii lui Real Sociedad. Am fost votat cel mai iubit străin din cei 100 de ani din istorie, iar cadoul a fost un baston de mareșal. Când m-am despărțit de prima mea soție, de Oana, a rămas la ea. Era un cadou uluitor.

Am mai avut o soție, pe Gemma, de care m-am despărțit acum 9 ani. Dar mie nu-mi place să vorbesc despre asta. Acum sunt flăcău, am grijă de copii. Alexandru a venit cu mine la Getafe, la facultate. Codruț trăiește în Villarreal, are 30 de ani”, a spus Gică Craioveanu potrivit GSP.

Cu ce se ocupă în prezent fostul internațional român

În 1998 s-a transferat de la Real Sociedad la Villarreal pentru 1.8 milioane de euro. Ulterior, a mai evoluat și pentru Getafe, echipă de la care s-a retras din activitate în 2006.

În prezent, Craioveanu este analist la un post de radio din Spania. În paralel, el mai are apariții și în România, la Digi Sport, și este și imaginea unei case de pariuri, dar și a celor de la Universitatea Craiova.

Am lucrat foarte mult la radio. Sunt foarte apreciat și sunt foarte bine plătit. Există o persoană care comentează meciul, iar noi, foștii fotbaliști, facem o analiză. Am parte de colegi buni, care au fost fotbaliști. Cine câștigă bani mulți înseamnă că-i merită. Eu niciodată n-am făcut vreun calcul, câți bani am câștigat, pentru că i-am și cheltuit.

N-am nicio problemă, stau liniștit, țin banii la bancă. Am trei copii, normal că am ținut de bani. Nu are rost să arunci cu banii pentru diverse. Eu acum sunt un tip fericit. Am radio, am Digi, sunt imaginea celor de la Superbet și mai sunt și la Craiova, director de imagine. Și la Craiova sunt plătit, la început nu eram. Nu m-am îmbogățit, dar trebuie puse și cheltuielile”, a mai povestit fostul fotbalist sursei citate.

Gică Craioveanu a dezvăluit motivul incredibil pentru care Tata Puiu l-a lăsat acasă la Mondialul din America

Playsport.ro