Abonare la google news

Gheorghiță: I-am trimis ministrului Voiculescu, după ce a preluat mandatul, o solicitare să asigure evaluarea în centrele de vaccinare. Domnia sa ar trebui să ne spună câte controale s-au făcut și cu ce rezultate

Președintele Comitetului național pentru campania de vaccinare (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a declarat, miercuri seara, la B1TV, că el nu are atribuții legale să facă verificări în centrele de vaccinare pentru a vedea dacă se respectă ordinea din strategie, dar i-a trimis ministrului Vlad Voiculescu, la preluarea mandatului, o solicitare ca prin instituțiile din subordine să facă astfel de controale.

Întrebat despre informațiile privind vaccinarea „peste rând”, Valeriu Gheorghiță a precizat că el nu are atribuții legale pentru a face controale în centrele de vaccinare.

„Datele pe care eu le prezint public eu le solicit oficial de la INSP, pentru că am nevoie de date valide, date validate, care să nu conțină erori tocmai pentru a face o informare transparentă”, a adăugat acesta.

Gheorghiță a spus însă că i-a solicitat ministrului Sănătății să facă aceste controale.

„Încă de la debutul campaniei de vaccinare, după ce domnul Vlad Voiculescu a preluat mandatul, i-am trimis o adresă în care i-am solicitat să asigure evaluări în centrele de vaccinare, prin instituțiile din subordine. Domnia sa ar trebui să ne spună câte controale și ce rezultate”, a afirmat Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță a mai spus că Ministerul Sănătății e parte a CNCAV. „Cred că într-un fel sau altul poate să ne ofere mai multe explicații despre aceste situații punctuale despre persoane vaccinate care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate”, a adăugat Gheorghiță.

Președintele CNCAV a precizat că întotdeauna a încurajat să nu fie aruncate doze de vaccin la finalul zilei și să fie găsite persoane eligibile conform strategiei pentru a fi vaccinate și, dacă nu, să fie vaccinată orice persoană care dorește.

Valeriu Gheorghiță a subliniat că nu va demisiona de la conducerea comitetului național pentru campania de vaccinare:

„Eu nu m-am  autonumit în această calitate și pot să vă spun că nu-mi voi da demisia decât dacă voi fi eventual înlocuit la propunerea premierului. Însă campania de vaccinare nu trebuie să se oprească la un singur om. Am făcut alături de echipa mea tot ce am știut mai bine.”

Sursa foto: Guvernul României


Citeste articolul pe G4Media