Abonare la google news

Germania trimite o fregată în Marea Chinei de Sud. Pe lângă SUA, în zonă au mai trimis nave Franța și Marea Britanie

Forţele Navale germane vor trimite o fregată în Marea Chinei de Sud, un gest de „solidaritate” cu aliaţii Germaniei, pe fondul tensiunilor cu Administraţia de la Beijing, informează site-ul Tagesspiegel.de.

Fregata germană „Bayern” a pornit luni într-o misiune de câteva luni în Asia. Nava urmează să tranziteze Marea Chinei de Sud, o zonă disputată de China în litigiile teritoriale cu naţiuni vecine. Nava militară germană urmează să oprească în porturi din Japonia, Coreea de Sud, Singapore şi Australia.

„Fregata Bayern se va deplasa în zona Indo-Pacifică. Este un semn de solidaritate al Germaniei cu partenerii care au aceleaşi valori, pentru afirmarea libertăţii de circulaţie maritimă şi pentru apărarea reglementărilor internaţionale”, a transmis Ministerul german al Apărării.

Statele Unite trimit frecvent nave militare în Marea Chinei de Sud, în contextul tensiunilor cu Beijingul. De asemenea, Franţa şi Marea Britanie au trimis recent nave militare în zona Asia-Pacific.

Editor : Liviu Cojan


Citeste articolul pe Digi24