Abonare la google news

Germania investește 1,2 milioane de euro în învăţământul în limba germană maternă din România. Scopul proiectului e să contracareze migrația profesorilor către mediul privat

Republica Federală Germania, prin Ambasada Germaniei la Bucureşti, acordă 1,215 milioane de euro pentru susținerea învățământului în limba germană din România, potrivit unui comunicat al instituției.

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, şi directorul executiv al Fundaţiei Saxonia, Klaus-Harald Sifft, au semnat vineri contractul de finanţare prin care fondurile vor fi puse la dispoziţia cadrelor didactice din grădiniţele, şcolile sau secţiile cu predare în limba germană din sistemul de învăţământ preuniversitar românesc.

Proiectul „Susţinerea cadrelor didactice din învăţământul în limba germană din România“ este derulat de Fundaţia Saxonia cu sediul la Râşnov, judeţul Braşov și are ca scop reducerea deficitului de cadre didactice calificate care predau limba germană la nivel nativ în şcolile de stat din România. Totodată, se urmăreşte motivarea tinerilor vorbitori de limba germană de a urma o carieră didactică.

Astfel, aproximativ 730 de profesori şi 200 de educatori pot beneficia de subvenţii, pentru a-şi continua cariera şi a se perfecţiona.

De asemenea, în cadrul proiectului vor fi sprijinite financiar prin intermediul unor bonusuri echipe de autori care concep manuale pentru predarea limbii germane ca limbă maternă în România.

„Mă bucur că putem sprijini şi în acest an Fundația Saxonia cu peste 1,2 milioane de euro. Şi pentru mine, scopul Fundației Saxonia este deosebit de important: avem nevoie în România de profesori de germană bine pregătiți și motivați, care să-şi îndeplinească rolul cu angajament și să fie dispuşi să investească mult efort și timp. Acest lucru trebuie răsplătit, iar aici intră în joc Fundația Saxonia. Deoarece, cu sprijinul nostru financiar, peste 900 de profesori şi educatori pot fi menţinuţi în domeniul lor de activitate“, a declarat ambasadorul Cord Meier-Klodt.

Directorul executiv al Fundaţiei Saxonia, Klaus-Harald Sifft, a spus că „scopul proiectului este de a contracara migrația profesorilor către mediul privat. Profesia de profesor este o vocație, dar, fără o bază substanțială, chiar și o vocație nu poate rezista pentru totdeauna tentaţiei locurilor de muncă bine plătite din mediul de afaceri. Însă, după şase ani în care am beneficiat de acest sprijin financiar, putem spune că împreună reușim să menținem constant numărul de profesori și educatori din școlile și grădinițele minorității germane din România.“

Proiectul „Susţinerea cadrelor didactice din învăţământul în limba germană din România” a fost iniţiat de Forumul Regional Transilvania al Forumului Democrat al Germanilor din România şi este derulat din anul 2015. (Foto: Pexels.com)


Citeste articolul pe G4Media