17 martie 8:13 PM

Abonare la google news

GÂNDUL LIVE. Eduard Novak, ministrul Sportului: Oamenii treceau pe lângă mine și se uitau, iar eu mă întorceam la ei și se rușinau

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a fost invitatul Emmei Zeicescu în ediția de miercuri la GÂNDUL LIVE.

El a povestit, printre altele, despre accidentul care l-a lăsat cu handicap și despre decizia sa de a reveni la sportul de performanță după acest accident.

„Consider că am o poveste de viață normală. Da, sunt un luptător, de mic copil mi-aduc aminte că stăteam în curtea școlii, eram clasa I, a II-a, a III-a și organizam «Campionatul Mondial de Fotbal» cu băieți de clasa a șaptea, a opta. Am organizat cap-coadă. Sunt și zodia leu, așa că toată viața mi-am dorit să fac ceva special, am avut în mine focul acesta.

Dacă mă gândesc bine, pe la zece ani, când făceam patinaj viteză, aveam în fața mea campionii mari ai României, Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci și îmi aduc aminte că țineam în mână o pereche de patine și ziceam că vreau să fiu campion olimpic. Și tot timpul mă gândesc cum am avut eu curajul să spun asta. Astăzi, lumea își propune ceva sau are curaj să viseze numai dacă toate sunt pregătite. Îmi aduc aminte că în perioada când făceam patinaj viteză, eram zece luni în cantonament, tot timpul plecat undeva, stăteam în tren câte două zile, erau foarte grele condițiile atunci, dar mă simțeam foarte bine că sunt disciplinat, sunt ordonat și am și rezultate”, a spus Eduard Novak la GÂNDUL LIVE.

Eduard Novak la GÂNDUL LIVE: Dacă te retragi, ești umil, imediat te mănâncă oamenii

Ministrul a povestit că a avut un accident de mașină în urma căruia a rămas fără laba piciorului drept, cu puțin timp înainte de a participa la Jocurile Olimpice de Iarnă din 1998.

El își amintește că, deși nu a fost ușor, a trecut peste acea perioadă și nu a simțit handicapul ca pe un impediment.

Mai mult, Novak își amintește că prefera să nu își ascundă proteza, deși de multe ori oamenii îl priveau ciudat. El spune că nu a considerat niciodată că ar avea de ce să se ascundă, pentru că „dacă ești umil, imediat te mănâncă oamenii”.

„Chiar în momentul în care să ajung la prima mea Olimpiadă, în 1998, eram în lotul olimpic, în 1996 am avut un accident de mașină și în câteva secunde mi-am pierdut laba piciorului drept. Drept urmare, visul meu de 15 ani s-a dus. Normal, a fost o perioadă grea, dar după vreun an jumate deja mă gândeam ce să fac. În prima perioadă am lăsat-o așa, fără niciun control, am zis să trăiesc, să n-am nicio presiune. Și Dreptul l-am făcut fără presiune. Numai în prima parte am fost puțin supărat, rareori mă întrebam de ce mi s-a întâmplat mie. Așa a fost situația.

Dar niciodată nu am avut neapărat o problemă cu deficiența fizică sau că am proteză. Îmi aduc aminte, de multe ori mergeam vara la mare, eu în pantaloni scurți și când treceau oamenii pe lângă mine simțeam că se uită la mine. Și eu mă întorceam repede și ei se rușinau. Pentru mine era o chestie de genul «arată, fii curajos, arată ce ai sau ce n-ai». Noi oamenii așa suntem. Dacă te retragi, ești umil, imediat te mănâncă oamenii. Deci trebuie să fii curajos. Trebuie să ai curaj să visezi. Mentalitatea mea e că mai bine pierd curajos decât să câștig la jumătate. Este în sângele meu. În orice domeniu am vrut să demonstrez că sunt cel mai bun”, a povestit ministrul Eduard Novak la GÂNDUL LIVE.

Eduard Novak: Am decis să mă apuc de ciclism la vârsta la care alții se retrag. Nici atunci nu a contat că nu aveam nimic

Eduard Novak mai spune că a încercat să activeze în mai multe domenii, dar niciunul nu i s-a potrivit, așa că, la 25 de ani, a decis să se apuce de ciclism, fără bicicletă, fără antrenor, fără echipă. El spune că nici atunci nu a contat că nu a avut nimic, ci doar a simțit că trebuie să facă acel lucru.

„Am încercat foarte multe lucruri. Am terminat Dreptul, am fost consilier juridic, am încercat diferite business-uri, dar nicăieri nu m-am simțit bine, tot timpul am simțit că nu e disciplină, nu e respectul acela, nu e recunoștință. La 25 de ani am decis să mă apuc de ciclism. La 25 de ani alții se opresc. Și eu am început un sport în care nu am avut antrenor, nu am avut echipă, nu am avut bicicletă. Iarăși nu a contat că nu am avut nimic, iarăși a fost sămânța aceea de vis, că vreau să fac acel lucru. Și am decis că investesc doi ani, o să fiu sportiv profesionist iarăși. Mă antrenam cam 80-100 de kilometri în fiecare zi.

Și după un an am câștigat primul concurs și atunci am simțit că aceasta este calea. Dar iarăși, am pierdut foarte mulți ani doar ca să experimentez. Chiar și așa, am participat la Atena, la Beijing, la Beijing am câștigat medalia de argint și Londra era momentul în care trebuia să câștig. Era o presiune extrem de mare, știam că contează doar medalia de aur, argintul deja l-am câștigat. Am o șansă în viață ca mâine la ora 10:00 să fiu cel mai bun. Așa o presiune în viață nu am simțit. Presiunea este extrem de mare. Din presiune vin toate. Simți că nu ești pregătit, că o să pierzi, a fost foarte greu. Mai mult, am concurat în fața a 5.980 de britanici, în Londra, contra unui britanic. Cireașa de pe tort. Cred că asta a fost cursa vieții mele. E diferență între a câștiga și a fi locul doi sau trei. Dar deja, după o zi, eram același om”, a spus Eduard Novak.

Eduard Novak a câștigat pentru România trei medalii paralimpice: două de argint (la Beijing, 2008 și Londra, 2012) și una de aur în cadrul Jocurilor Paralimpice de la Londra din 2012.

Citeste articolul pe Gandul