10 mai 9:49 PM

Abonare la google news

Frumosul de Voineşti, pe cale să fie „detronat” de legume. „Ia uite ceapă, ia uite ce salată!” VIDEO

Reconversia pomicultorilor este „la modă”, pe fondul scăderii comerţului cu fructe autohtone. Unii dintre ei au început să producă verdeţuri în solar, aşa cum se practică, spre exemplu, în Băleni. 

Pomicultorii vând acum, la marginea străzii, pe lângă fructe şi legume, şi legume de sezon, cum ar fi ceapa verde, salata, ardeii sau ridichile.  

 

„Mai nou ne-am reprofilat, am luat-o cu solariile ca să putem să facem un bănuţ. Am pus în solarii salată, ceapă, ridichi, ca să putem să ne completăm ce am pierdut la mere”, spune Irina Adriana Chiţu.

 

Femeia spune cu amărăciune că anul trecut a fost dezastruos şi anul aceasta a început la fel de prost. „Merge foarte prost, vânzara merge foarte prost. De aceea nu am dat nici de acasă merele, de aceea nu am plecat nici la piaţă, pentru că te duci şi te întorci cu ele înapoi.  Ce scot astăzi, mâine nu mai pot să vând”, spune agricultoarea.

 

 

Pandemia a blocat toate transporturile, mai cu seamă cele cu fructe, lucru recunoscut chiar de către autorităţi.  „Producţia a fost una bună în 2020, dar au fost probleme cu desfacerea. Dat fiind faptul că şcolile au fost închise o perioadă lungă de timp, nu s-au mai dat mere în şcoli, şi, în acelaşi timp, au fost probleme cu închiderea pieţelor, care a condus la blocarea desfacerii merelor în zonă. În toamnă nu au mai venit cei din Europa, veneau din Ungaria, Polonia, nu au mai venit şi merele care erau pentru industrie nu au mai fost desfăcute, urmând a fi transformate în ţuică şi  în sucuri”, spune Claudiu Popa, viceprimar Voineşti.

Gravitatea situaţiei este scoasă în evidenţă şi de faptul că intermediarii obişnuiţi din piaţa fructelor şi-au redus drastic achiziţiile de la producători, iar când au făcut-o, au cumpărat merele cu 70 de bani şi în situaţii rare cu 1 sau 2 lei. Însă de aici şi până la piaţă preţul se umfla de 4-6 ori, ajungând şi la 6 lei. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul