2 iunie 3:12 PM

Abonare la google news

Franța va trimite o a doua statuie a Libertății în Statele Unite: Înaltă de 2, 8 metri, va fi instalată în grădina ambasadorului francez din Washington, unde va rămâne zece ani

Cea de-a doua Miss Liberty va fi instalată în grădina ambasadorului francez și va rămâne în Statele Unite timp de zece ani, relatează „Le Journal du dimanche”, scrie Le Point, citată de Rador.

La 135 de ani de la inaugurarea primei Statui a Libertății, o nouă Miss Liberty va sosi pe 4 iulie la New York, Statele Unite, pentru Ziua Națională Americană, relatează „The Sunday Journal”. Trimisă de Franța, ea va părăsi portul Le Havre pe 7 iunie.

„Această idee a unei noi călătorii s-a născut dintr-o întâlnire din iulie 2019” cu Olivier Faron, administrator general al Conservatorului Național de Arte și Meserii, explică diplomatul Philippe Étienne.

„Am vrut să ne reconectăm cu această poveste franco-americană. Această statuie este un simbol dublu al libertății, dar și al primirii”.

Astfel, Franța a decis să ofere o a doua Statuie a Libertății „pentru a aduce un omagiu tuturor celor care, de ambele părți ale Atlanticului, au făcut posibilă construirea Statuii Libertății și care au luptat pentru ceea ce simbolizează ea în întreaga lume”.

A doua Miss Liberty, înaltă de 2,83 metri, va fi găzduită temporar pe Ellis Island, unde se află Muzeul Național American al Imigrației. Această statuie, mult mai mică decât sora sa cea mare, va fi transportată ulterior la Washington și instalată în grădina ambasadorului francez.

„I-am avertizat pe vecini și pe primarul din Washington, va fi vizibilă pentru toată lumea de pe stradă”, a spus Philippe Étienne.

Deși unii văd acest proiect ca pe o ironie la adresa lui Donald Trump, ambasadorul contestă și califică această aventură drept apolitică. Proiectul este, de asemenea, public, deși finanțarea rămâne privată. Statul a ales armatorul CMA CGM ca partener.

Această a doua statuie va rămâne în Statele Unite timp de zece ani, perioadă a împrumutului acordat de Conservatorul din Quai d’Orsay, apoi va reveni în Franța. Această a doua Lady Liberty este una dintre replicile pariziene ale faimoasei Statui a Libertății.

Prima statuie a Libertății, de aproape 93 de metri înălțime, a fost concepută de Eugène Viollet-le-Duc, proiectată de Gustave Eiffel și sculptată de Auguste Bartholdi. A fost oferită pentru a sărbători centenarul declarației de independență a Statelor Unite, deși nu a fost inaugurată decât zece ani mai târziu, în 1886.

Sursa: Le Point/ Rador/ Traducerea: Rodezia Costea

Sursa Foto: Pexels.com


Citeste articolul pe G4Media