vineri 22 octombrie 1:17 PM

Abonare la google news

FOTO & VIDEO. Cea mai mare roată panoramică din lume a fost inaugurată în Dubai

Dubai a inaugurat cea mai mare și mai înaltă roată panoramică din lume. Este un nou atu pentru orașul care încearcă să-și consolideze statutul de centru turistic. Roata a fost deschisă publicului cu un spectacol de drone, lumini și artificii


„Dubai Eye”, sau „Ain Dubai” în arabă, are 250 de metri înălțime și poate plimba 1.750 de vizitatori într-o singură rotație.

Dubaiul speră să atragă milioane de oameni la târgul mondial Expo 2020, care a început mai devreme luna aceasta, cu o întârziere de un an din cauza pandemiei.


Dubai Eye are 250 de metri înălțime. Foto: Profimedia

Altă atracție deschisă recent este un muzeu al statuilor de ceară Madame Tussauds. Muzeul de ceară găzduieşte peste 60 de replici din ceară în mărime naturală ale unor staruri precum Rihanna şi fotbalistul argentinian Lionel Messi, de şase ori câştigător al Balonului de Aur.

Aproximativ 15 statui din ceară reprezintă vedete din Orientul Mijlociu, precum cântăreţele pop libaneze Nancy Ajram şi Maya Diab.

Sărac în petrol, Dubai, unul dintre cei şapte membri ai federaţiei Emiratelor Arabe Unite, şi-a diversificat economia, mizând mai ales pe turism şi pe industria divertismentului.

Emiratul Dubai, cunoscut pentru clădirile lui impresionante de tip zgârie-nori şi pentru spectaculoasele sale insule artificiale, speră să atragă anul acesta un număr considerabil de turişti, datorită organizării Expo Dubai 2020, care va rămâne deschisă până pe 31 martie 2022.

Editor : A.P.


Digi24.ro


Stirile.eu