sâmbătă 20 noiembrie 9:32 AM

Abonare la google news

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili renunță la greva foamei după 50 de zile

Fostul preşedinte georgian şi lider al opoziţiei Mihail Saakaşvili şi-a încheiat greva foamei de 50 de zile în detenţie sâmbătă, după ce a fost transferat la un spital militar.


Fostul preşedinte Saakaşvili şi-a încheiat oficial greva foamei imediat după ce a fost transferat la spitalul militar din Gori, la aproximativ 90 de kilometri vest de capitala Tbilisi, a declarat pentru AFP medicul său personal, Nikoloz Kipchidzé.

„El este încă în stare critică şi a fost internat într-o secţie de terapie intensivă”, a mai spus avocatul, adăugând că opozantul va reîncepe „să mănânce mai târziu în cursul zilei de sâmbătă”.


Fostul preşedinte georgian (2004-2013) încetase să mănânce la 1 octombrie pentru a protesta fa’ţă de întemniţarea sale la întoarcerea la Tbilisi după ani de exil în Ucraina.

Joi, el a leşinat în timpul unei întâlnirii cu avocaţii săi.

Autorităţile georgiene au respins iniţial recomandările medicilor de a-l interna într-un spital civil, însă vineri au decis transferarea acestuia la un spital militar.

Mii de susţinători ai lui Saakaţvili, în vârstă de 53 de ani, au ieşit în stradă vineri seara în capitala Tbilisi pentru a cere garanţii de asistenţă medicală adecvată pentru fostul lider al ţării din Caucaz, considerat în prezent lider al opoziţiei.

Fost preşedinte proocidental al Georgiei în perioada 2004-2013, considerat în prezent liderul opoziţiei, Saakaşvili s-a întors la 1 octombrie în ţară, după opt ani de exil.

El a fost arestat imediat şi încarcerat, prin aplicarea unei condamnări cu privire la ”abuz de putere” pe care o denunţă drept pur politică.

Stiripesurse.ro


URMARESTE-NE PE FACEBOOK !