Abonare la google news

Fostul ministru Daniel Suciu îl acuză pe Traian Ogâgău, primarul din Sângeorz Băi, că l-a agresat verbal și îl dă în judecată

Fostul ministru al Dezvoltării Daniel Suciu (PSD) îl acuză pe Traian Ogâgău, primarul din Sângeorz Băi care s-a filmat umilindu-și fetița, că l-a agresat verbal într-un restaurant și îl dă în judecată.

„Nu permit nimănui să mă amenințe și să mă înjure ca la ușa cortului doar pentru că nu-și poate controla nervii. Mai ales într-un local public și de față cu doamne. Dar lipsa controlului deja e o obișnuință și nici nu e treaba mea să îl domolesc, că mă gândesc că are și altele mai grave la activ. Că așa se întâmplă când își bagă necuratul coada, după incidentul de ieri după masă, azi pe la 11 ne-am întâlnit iar întâmplător, cu același repertoriu de cuvinte frumoase, doar că decibeli mai puțini. Mă gândesc că domnul secretar general PNL Robert Sighiartău și domnul profesor universitar Dorin Dobra, comesenii de azi, printre alții, l-au chemat să îi povestească despre preceptele biblice și că nu e frumos să facă circ în public. Ca-ntre prieteni, că doar nu mai sunt colegi de partid, cel puțin de ochii lumii. PS-am depus plângere penală, mă aștept ca instituțiile statului să își facă datoria”, a scris Daniel Suciu pe pagina sa de Facebook.

Citeste si:  Se deschide primul centru de vaccinare Drive-Thru din București

Suciu a precizat pentru G4Media.ro că este vorba despre primarul din Sângeorz Băi, Traian Ogâgău.

De altfel, Daniel Suciu a postat și înregistrarea cu Traian Ogâgău de pe o cameră de supraveghere dintr-un local însă aceasta nu are sunet.

Citește și

Traian Ogâgău, primarul care s-a filmat umilindu-și fiica, validat pentru un nou mandat în Sângeorz-Băi, deși a fost condamnat definitiv

Citeste si:  Ministrul Sănătăţii: Elevii vor fi testaţi la şcoală cu teste rapide antigen clasice prin exudatul nazo-faringian

Foto: Daniel Suciu / Facebook


Citeste articolul pe G4Media