Abonare la google news

Fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu, propus de statul român pentru Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom

Statul român, prin Ministerul Energiei, l-a propus pe Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, pentru a face parte din Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, alături de Niculae Havrileţ, căruia îi va fi reînnoit mandatul, au afirmat, vineri, pentru Agerpres, reprezentanţii companiei.

„Am acceptat nominalizarea din partea statului român având convingerea că aş putea contribui la transformarea companiei în contextul luptei internaţionale împotriva schimbărilor climatice, în beneficiul sectorului energetic românesc pe termen mediu şi lung. Eficientizarea companiilor de stat, creşterea ponderii capitalului privat autohton în energie şi parteneriatele reciproc avantajoase între stat şi marile companii internaţionale reprezintă elemente cheie pentru o tranziţie inteligenţă la un sector energetic mai prietenos cu mediul înconjurător”, a afirmat Nicolescu, vineri, pentru Agerpres.

Propunerea va fi votată în Adunarea Generală a Acţionarilor OMV Petrom, care va avea loc pe 27 aprilie.

Citește integral pe economedia.ro


Citeste articolul pe G4Media