vineri 21 ianuarie 3:52 PM

Abonare la google news

Florin Cîțu, despre o criză economică în România: „Trebuie să fii mai ambițios”


Președintele PNL Florin Cîțu a declarat vineri, într-o conferință de presă, că în România va exista o criză economică dacă nu vor exista măsuri mai „ambițioase” din partea ministrului Finanțelor.


„Exprimarea de anul acesta este mult prea…nu este ambițioasă, să zicem așa. Nu poți să vii de la un deficit de 7% și să îți propui să-l reduci doar cu 1%, după ce în anul 2021 am redus trei puncte procentuale. Trebuie să fii mai ambițios. Doar dacă tu vrei să ai inflație și criză. Dacă tu ești ok cu asta, atunci nu trebuie să fii ambițios. Pe de o parte cheltuielile bugetare trebuie menținute, iar pe partea de venituri să păstrezi ceea ce a fost în vigoare și anul trecut”, a spus Florin Cîțu.

Ce îi transmite Florin Cîțu lui Alexnadru Rafila, în contextul recordului Covid-19

Președintele PNL, Florin Cîțu, a spus, vineri, că este îngrijorat de numărul mare de persoane infectate și că așteaptă un plan clar de la Ministerul Sănătății.

„Avem un număr record de persoane infectate, am văzut că sunt ceva probleme la primiri urgențe.Vreau să vedem care este planul MS și să știm să noi unde mergem. Dacă acum nu este vârful, nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla la 50.000. Vreau să văd planul MS care nu înseamnă un număr mare de persoane infectate și decedate. Dacă sunt divergențe sau declarații, nu facem o ședință pentru declarațiile publice. Mă interesează sistemul de sănătate pentru că la 20.000 de persoane infectate, înseamnă atâtea concedii medicale”, a spus Florin Cîțu.

Președintele PNL, despre cei care semnează pentru demiterea lui Klaus Iohannis

Președintele PNL, Florin Cîțu, a spus, vineri, într-o conferință de presă, că  politicienii PNL care semnează pe listele AUR pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis nu mai au ce căuta în partid.

Declarația vine după ce primarul oraşului Zlatna, liberalul Silviu Ponoran, unul din cei mai longevivi edili din judeţul Alba, a semnat pe listele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) pentru demiterea preşedintelui.

„Vom discuta în partid. Atunci când oamenii acționează împotriva partidului, nu rămân membri de partid”, a spus Florin Cîțu.

Ce spune Cîțu despre protestul STB

Preşedintele PNL Florin Cîţu a afirmat, vineri, la sediul PNL Alba, despre protestul ilegal al angajaţilor STB, că poate ar trebui să existe o discuţie a liderului sindicatului transportatorilor, Vasile Petrariu, pentru că bucureştenii suferă şi trebuie să se ajungă la un compromis. ”Poate că domnul Ciolacu poate să aibă o discuţie cu membrul de partid şi să îi spună să îi lase pe bucureşteni să meargă cu mijloacele de transport în comun”, a mai spus liderul liberal.

Preşedintele PNL a spus că nu ştie toate detaliile, dar dacă este politic, trebuie rezolvat politic.

”Nu ştiu dacă este politic, ştiu că liderul sindical este membru al PSD, poate ar trebui să fie o discuţie cu preşedintele Marcel Ciolacu, pentru că, până la urmă, suferă bucureştenii şi ar trebui să se găsească un compromis, să vedem. Eu sunt omul care întotdeauna spune că dialogul va rezolva orice problemă. Dacă poate să ajute şi să îi spună să lase protestul poate o perioadă şi să nu mai sufere bucureştenii, ar fi bine, putem să găsim soluţii”, a spus Cîţu.

Întrebat dacă e dispus să iniţieze astfel de discuţii, Florin Cîţu a afirmat că în primul rând trebuie discuţii cu conducerea STB.

”Repet, poate că domnul Ciolacu poate să aibă o discuţie cu membrul de partid şi să îi spună să îi lase pe bucureşteni să meargă cu mijloacele de transport în comun”, a mai declarat preşedintele PNL.

 

Bzi.ro