28 septembrie 1:35 PM

Abonare la google news

Festivalul Toamna Orădeană, anulat în urma creşterii incidenţei COVID-19, în Bihor

Festivalul „Toamna Orădeană”, rebranduit în ultimii ani în Oradea Festifall 2021, nu se va mai organiza în acest an, din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19 în municipiu, potrivit Agerpres.

„Ne aflăm în acea perioadă a anului în care obişnuiam să ne pregătim pentru un eveniment foarte aşteptat şi îndrăgit de orădeni şi nu numai. Din păcate, datorită situaţiei pandemice şi a evoluţiei numărului de cazuri noi de coronavirus, suntem nevoiţi să anunţăm acum faptul că ediţia 2021 Oradea Festifall nu va mai avea loc”, se afirmă într-un comunicat transmis de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR).

În condiţiile în care festivalul „este unul dintre cele mai cunoscute evenimente orădene, cu un număr foarte mare de vizitatori, comercianţi, artişti, atracţii şi activităţi”, reprezentanţii APTOR afirmă că restricţiile în vigoare nu permit organizarea unei ediţii cu acelaşi impact cultural şi social cu care s-au obişnuit orădenii, în condiţii de siguranţă, potrivit Agerpres.

„Anularea evenimentului este astfel necesară şi inevitabilă, din cauza creşterii accelerate a numărului de noi cazuri de coronavirus din ultimele zile. La fel ca până acum, prioritatea noastră numărul 1 rămâne siguranţa oamenilor”, se adaugă în comunicatul organizatorilor.

Totodată, conducerea APTOR arată că şi Târgul de Crăciun este pus sub semnul îndoielii, din aceleaşi motive.

Festivalul Toamna Orădeană este o sărbătoare importantă pentru Oradea şi judeţ, cu multe evenimente culturale, expoziţii de fotografii, concerte, spectacole de teatru stradal, producţii de divertisment. Acesta a fost organizat pentru prima dată în anul 1991. De-a lungul anilor, s-a format tradiţia ca festivalul să aibă loc între 12 septembrie şi 12 octombrie, pentru ca ultima zi a festivalului – 12 octombrie – să coincidă cu Ziua oraşului Oradea.

Citește și: Detalii INTERESANTE din dosarul în care a fost CONDAMNAT Valeriu Zgonea – La insistențele DNA…

Prefectura şi DSP Bihor au anunţat, marţi, numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2, anume 1.450 de cazuri active în judeţ, din care 198 de cazuri noi descoperite în ultimele 24 de ore.

Potrivit actualizării situaţiei pandemice făcute de autorităţile judeţene, 507 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, totalul persoanelor vaccinate cu ambele doze (prima doză şi rapel) ajungând la 121.249.

Alte 22.478 de persoane s-au vaccinat cu vaccinul Johnson&Johnson.

În Oradea, incidenţa infectărilor a ajuns la 3,23 cazuri la mia de locuitori, situaţie ce impune utilizarea certificatului verde.

APTOR este o organizaţie de management al destinaţiei, realizată în baza unui parteneriat public-privat, demarat în anul 2015, între autoritatea locală din Oradea şi cei mai importanţi actori din domeniul turistic, din Oradea şi Băile Felix.

Citeste articolul pe Stiripesurse