Abonare la google news

Federer, ieșire nervoasă la Roland Garros! Cum explică jucătorul de tenis derapajul care a uimit lumea sportului

Roger Federer a venit cu explicații după disputa avută cu arbitrul de scaun, în meciul câștigat contra lui Marin Cilic, din turul al doilea de la Roland Garros.

„Swiss Maestro” a avut mai multe contre verbale cu arbitrul, după ce acesta i-a atras atenția că s-a dus să-și ia prosopul pentru a-și șterge racheta, în timp ce adversarul său se pregătea să servească.

Federer a reușit să-l învingă pe Cilic și să se califice în turul 3, scor 6-2, 2-6, 7-6, 6-2.

Federer, explicații după ieșirea de la nervoasă la Roland Garros

Faimosul tenismen susține că nu a dorit să-și țină adversarul în așteptare, însă nu și-a dat seama că acesta dorea să servească.

„La început, nu am înţeles. Mi-am spus că arbitrul trebuie să fi vorbit cu mine şi trebuie să-mi fi dat un avertisment. După aceea, am încercat să înţeleg de ce. Nu eram acolo încercând să câştig timp şi nu îl ţineam pe cel care servea în aşteptare. Am realizat acest lucru când m-am aşezat, dar nu înainte, chiar şi când am vorbit cu el la fileu.

La un moment dat, Marin a servit şi eu nu eram la locul meu. Mi-am spus: «El îşi exersează serviciul, este ciudat». Nu, de fapt, poate pentru că a fost deranjat un timp… I-am spus arbitrului: «De ce nu mi-ai spus? Pentru că nu ştiam că asta îl deranjează pe Marin». Arbitrul mi-a spus: «Am crezut că ştii că …» Iată… acestea sunt totale neînţelegeri!”, a declarat Federer, potrivit lefigaro.fr.

În plus, Federer a vorbit despre calificarea în turul 3 de la Roland Garros, după ce l-a învins pe Cilic.

„A fost un joc foarte bun, cu câteva suişuri şi coborâşuri în seturile doi şi trei. Lucrul bun este că, după acest joc, înţeleg de ce au existat aceste urcuşuri şi coborâşuri. Apoi, după al treilea set, mi-am reluat nivelul bun. Lucrurile mi s-au părut dificile în al treilea şi am schimbat viteza, am dus-o la nivelul următor. Mi-a dat multă încredere. Al patrulea set a fost foarte bun. Este foarte bine pentru mine şi sunt foarte mulţumit. Aici, la Paris, şi mai ales împotriva lui Cilici, care poate trimite lovituri puternice, schimburile pot fi foarte, foarte lungi. În comparaţie cu Doha (n.r. – pe hard), ne putem neutraliza reciproc şi nu este acelaşi lucru.

Oamenii cred că zgura este lentă, dar de fapt nu este atât de lentă. Este, în general, mai rapidă decât o suprafaţă dură, cum ar fi Cincinnati sau Shanghai şi unele turnee în sală. Ceea ce contează este faptul că poţi aluneca şi, pe terenul central, există o mulţime de spaţiu. Pentru mine şi pentru genunchi, lucrul bun este că am putut obţine o mulţime de informaţii din acest joc. A fost o alegere bună să vin la Paris şi sunt foarte mulţumit de asta”, a mai spus Federer.

Citeste articolul pe ProSport