miercuri 8 decembrie 3:01 PM

Abonare la google news

Fabulos! Ne-au furat drapelul! Incident nemaiîntâlnit la meciul dintre România și Norvegia: „Sper ca autorul furtului să-l cinstească cum se cuvine”


România a pierdut categoric meciul cu Norvegia, scor 22-33, de la Campionatul Mondial de handbal feminin, însă un incident mai puțin întâlnit a avut loc în sala Castellon de la Plana unde s-a disputat partida.


Fotoreporterul Sorin Pană a fost prezent la meci și suține că drapelul inscripționat cu numele orașului „Galați” și afișat în zona suporterilor i-a fost furat de o persoană prezentă la meci.

S-a furat steagul României la meciul cu Norvegia!

Sorin Pană a postat un mesaj pe contul personal de Facebook unde a reclamat incidentul.

„Dragi prieteni, drapelul României inscripționat cu „GALAȚI” a fost „ciordit” din sală după meciul României cu Norvegia. Sper ca autorul furtului să-l cinstească cum se cuvine pentru că a văzut multe competiții și multe țări. Hai România!”, a fost mesajul lui Sorin Pană.

România este singura echipă prezentă la toate cele 25 de ediții ale Campionatului Mondial, inclusiv cea de anul acesta. La precedenta ediție, în 2019, în Japonia, tricolorele s-au clasat pe locul 12.

Fetele lui Adi Vasile s-au calificat în grupa principală, unde se vor duela cu Olanda, Suefia și Puerto Rico.

Foto: Facebook Sorin Pană

Prosport.ro