17 martie 10:01 PM

Abonare la google news

EXCLUSIV. Tânărul vaccinat anti-Covid cu două seruri diferite, din greșeală, dezvăluiri explozive: „S-au panicat. M-au întrebat dacă sunt de acord să treacă în sistem că mi s-a făcut tot Pfizer”

Alin-Alexandru Ionescu a fost vaccinat la Romexpo cu Pfizer, iar la rapel a primit o doză Moderna. Tânărul a povestit, în exclusivitate pentru România Tv, cum au încercat cadrele medicale să mușamalizeze acest caz.

„M-au trimis într-un cabinet unde se făceau vaccinuri pentru Moderna. M-am lăsat pe mâna medicului. A doua greșeală care a dus la această situație a fost că asistentele verifică datele persoanei într-o platformă. Au așteptat să-mi fac vaccinul și apoi au băgat datele. Atunci a apărut eroarea. Varianta care mi s-a oferit pe loc a fost să se spună că am făcut vaccinul Moderna și prima dată”, a declarat tânărul.

Cadrele medicale, pentru a mușamaliza ceea ce s-a întâmplat, i-au spus tânărului că vor trece în sistem faptul că și prima dată a fost vaccinat tot cu Moderna. „”A venit domnul doctor, mi-a spus că nu se va întâmpla nimic, că nu sunt primul care a trecut prin asta (!!!), dar că din păcate nu îmi poate fi eliberată o adeverință de vaccinare. Unless… dacă sunt de acord să treacă îmi sistem că mi s-a făcut tot Pfizer și astfel poate închide cazul, iar eu mă pot bucura de beneficiile complete ale unei persoane vaccinate. POFTIM?! Mi-am ieșit din fire. Am cerut să vorbesc cu șeful centrului de vaccinare. S-a prezentat o doamnă doctor care, auzind că sunt diabetic, m-a întrebat dacă, ca să o citez, „sunt pe insulină” și că n-ar trebui să fie nicio problemă că mi s-au făcut două doze din două vaccinuri diferite. Oamenii încercau să mă îmbuneze legat de problema că îmi pot elibera o adeverință de vaccinare, de parcă de-aia venim să ne vaccinăm, ca să plecăm la vară în Grecia”, a mai spus el.

Alin Ionescu a spus că, după ce a fost vaccinat cu serul greșit, dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid, l-a sunat pentru a-l liniști în privința stării sale de sănătate.

„Da, la două ore după ce m-am vaccinat, m-a sunat dr. Gheorghiță, mi-a spus că nu am de ce să-mi fac griji pentru starea mea de sănătate și că va face o anchetă. Mi-a spus că știe de niște studii care se fac în Marea Britanie. Mă bucur că nu am probleme până acum. Sigur că rămâne o rezervă. Oirce om care trece prin această situație ajunge să se gândească că poate organismul său reacționează diferit, poate vor apărea probleme ulterior.

Greșeala e omenească, dar m-a deranjat modul în care a fost gestionată situația pe loc. Plus că eu nu sunt monitorizat acum. Sunt foarte siguri toți că nu dăunează”, a mai spus Alin-Alexandru Ionescu.

Bărbat vaccinat la Romexpo cu Pfizer a primit din greşeală la rapel o doză Moderna. Personalul medical a încercat să muşamalizeze cazul! Valeriu Gheorghiţă cere anchetă

Pompier din Teleorman, de urgenţă la spital la cinci ore după ce a fost vaccinat

 

 

Citeste articolul pe RomaniaTV