miercuri 27 octombrie 12:35 PM

Abonare la google news

Evoluția burselor internaționale

Bursa japoneză a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,03%, investitorii fiind prudenţi înaintea publicării rezultatelor financiare de către marile companii nipone, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 29.098,24 puncte, în scădere cu 7,77 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, conform agerpres.


Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de miercuri în scădere cu 1,10%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 3.025,49 puncte, în scădere cu 23,59 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
New York – Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de marţi în creştere, pe fondul avansului acţiunilor din domeniul tehnologiei, deşi titlurile Facebook au scăzut transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,04%, ajungând la valoarea record de 35.756,88 puncte, în creştere cu 15,73 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor’s 500 s-a apreciat cu 0,18%, ajungând la valoarea record de 4.574,79 puncte, în creştere cu 8,31 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,06%, ajungând la valoarea de 15.235,72 puncte, în creştere cu 9,01 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ cu livrare în luna decembrie a crescut cu 0,89 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 84,65 dolari.

Londra – Bursa de la Londra a închis şedinţa de marţi în creştere cu 0,76%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.277,62 puncte, în creştere cu 54,80 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna decembrie a crescut cu 0,41 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 86,40 dolari.


Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a închis şedinţa de marţi în creştere cu 1,01%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 15.757,06 puncte, în creştere cu 157,83 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris – Bursa de la Paris a închis şedinţa de marţi în creştere cu 0,80%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 6.766,51 puncte, în creştere cu 53,64 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de miercuri este de 314,75 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de un curs de 312,84 forinţi, marţi, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 365,36 forinţi, în creştere faţă de un curs de 364,46 forinţi, marţi, iar un leu românesc este cotat la 73,85 forinţi, în creştere faţă de un curs de 73,68 forinţi, marţi.
Bursa din Budapesta a închis şedinţa de marţi în creştere cu 0,59%, indicele BUX a ajuns la valoarea de 55.191,91 puncte. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 9,3 miliarde de forinţi (25,4 milioane euro).

Stiripesurse.ro


Stirile.eu