joi 29 iulie 2:24 PM

Abonare la google news

Europenii se vor putea trata împotriva COVID cu anticorpi monoclonali. CE a semnat un contract cu Glaxo Smith Kline

Comisia Europeană (CE) a anunţat joi semnarea unui contract-cadru de achiziţii publice comune cu compania Glaxo Smith Kline pentru furnizarea de sotrovimab (VIR-7831), o terapie experimentală cu anticorpi monoclonali, dezvoltată în colaborare cu VIR Biotechnology.


Potrivit unui comunicat al CE, acestă achiziţie face parte din primul portofoliu de cinci tratamente promiţătoare anunţat de Comisie în iunie 2021 şi este, în prezent, în curs de revizuire continuă de către Agenţia Europeană pentru Medicamente.

„În strategia noastră de combatere a COVID-19 ne-am angajat să dispunem de cel puţin trei noi tratamente autorizate până în luna octombrie. În prezent, încheiem un al doilea contract-cadru care le oferă pacienţilor tratamente cu anticorpi monoclonali. Pe lângă vaccinuri, schemele de tratament sigure şi eficace vor juca un rol esenţial în revenirea Europei la o nouă normalitate”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară.


16 state membre ale UE participă la achiziţiile publice pentru achiziţionarea a până la 220.000 de tratamente. Sotrovimab poate fi utilizat pentru tratamentul pacienţilor cu coronavirus cu simptome uşoare care nu necesită oxigen suplimentar, dar care prezintă un risc ridicat de a evolua către o formă severă de COVID-19.

Conform CE, studiile în curs sugerează că tratamentul timpuriu poate reduce numărul de pacienţi care evoluează către forme mai severe şi care necesită spitalizare sau internare în unităţile de terapie intensivă.

Ce sunt anticorpii monoclonali

Anticorpii monoclonali sunt proteine concepute în laborator care imită capacitatea sistemului imunitar de a combate coronavirusul. Aceştia se prind de proteina spike şi blochează astfel legătura virusului cu celulele umane.

Comisia Europeană a încheiat aproape 200 de contracte pentru diferite contramăsuri medicale, în valoare de peste 12 miliardede euro.

„În temeiul contractului-cadru actual cu Glaxo Smith Kline, statele membre pot achiziţiona sotrovimab (VIR-7831) dacă şi atunci când este necesar, după ce au primit fie o autorizaţie de utilizare de urgenţă în statul membru în cauză, fie o autorizaţie (condiţionată) de punere pe piaţă la nivelul UE din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente”, se mai arată în comunicatul CE.

Urmăriți Aleph News pe Facebook, Twitter, Youtube și Instagram!

Alephnews.ro


Stirile.eu