Abonare la google news

Euro 2020, Grupa F: Budapesta, în delir! Ungaria, prestaţie eroică în faţa Franţei

Bucureştiul şi Budapesta sunt confundate, sistematic, de presa mondială, de câte ori găzduiesc evenimente majore. Iar Euro 2020 n-a fost o excepţie de la regulă. 

 

 

Cele două oraşe însă, nu doar că se află în ţări diferite, fiind separate de sute de kilometri, dar sunt la ani-lumină distanţă şi din alte puncte de vedere, nu doar geografic! În timp ce Bucureştiul găzduieşte meciurile Euro 2020, fără să aibă naţionala României pe teren şi a creat un scandal dezgustător, legat de distribuirea biletelor, Budapesta savurează turneul final cu reprezentativa maghiară în competiţie. În plus, „Puskas Arena“ e singurul stadion din Europa în care tribunele sunt umplute până la refuz. Aşadar, n-a fost de mirare că atât în partida cu Portugalia (0-3), cât şi în cea de astăzi cu Franţa, ungurii au creat o atmosferă electrizantă, în contrast total cu ce vedem pe „Arena Naţională“, în tribunele căreia s-au aflat 9.000 şi 10.000 de oameni, în primele două meciuri.

 

Iar ce au făcut ungurii, în primele 45 de minute ale meciului cu Franţa, n-a fost admirabil doar din punct de vedere al atomsferei. Dăruirea fotbaliştilor antrenaţi de Marco Rossi (56 de ani) a fost exemplară! Deşi calitatea superioară a Franţei era evidentă, aceasta a fost anulată de o echipă maghiară care, efectiv, şi-a dat viaţa pe teren. Chiar şi aşa, cele mai mari ocazii le-a avut Franţa, iar în minutul 30, după o acţiune superbă, în care mingea a circulat pe traseul Griezmann – Mbappe – Benzema, ultimul a ratat dintr-o poziţie în care, probabil, ar înscrie, în nouă din zece încercări, dacă faza s-ar repeta.

 

Ungaria? Zero în ofensivă. Doar disciplină tactică şi determinare. Iar după 26 de minute, ungurii şi-au pierdut şi cel mai bun atacant, Adam Szalai părăsind terenul accidentat. 

 

În prelungirile primei părţi, când toată lumea se pregătea de intrare în cabine cu un scor alb, a venit adevărata lovitură. După o fază splendidă, fundaşul Atilla Fiola (31 de ani, MOL Fehervar) a scăpat pe flancul stâng şi a dejucat toată apărarea Franţei dintr-o preluare. Şi a pornit spre buturile lui Hugo Lloris pe care l-a învins cu un şut excelent, la colţul scurt! „Puskas Arena“ a explodat, iar la pauză tabela a arătat un incredibil Ungara – Franţa 1-0!

 

Lloris, portarul play-maker

 

Franţa a acuzat şocul golului primit şi la începutul părţii secunde. Poate că, de aceea, prima mare ocazie pentru trupa lui Deschamps a venit abia în minutul 59, când Dembele a lovit bara cu un şut violent. A fost ocazia care a anunţat, practic, golul egalizator. Pentru că, şapte minute mai târziu, când Franţa chiar părea „anesteziată“, o acţiune-fulger a adus golul de 1-1. Portarul Lloris l-a lansat pe Mbappe cu o degajare lungă, acesta a „furat“ mingea pe care fundaşii maghiari au lăsat-o să cadă, după care l-a servit pe Griezmann, care a „rupt“ plasa: 1-1 (66).

 

Paradoxal, egalarea n-a fost urmată de vreun iureş al francezilor, în căutarea golului victoriei. De fapt, până la finalul meciului, portarul maghiar a avut de parat un singur şut cu adevărat periculos, expediat de Mbappe din interiorul careului (82).

 

S-a terminat 1-1, scor care trimite Franţa cu un pas în 16-imi şi menţine Ungaria în viaţă, înaintea partidelor din ultima etapă.

 

CITEŞTE ŞI:

 

 

 

Euro 2020, grupa F

 

15 iunie

 

Ungaria – Portugalia 0-3

 

Germania – Franţa 0-1

 

Astăzi

 

Ungaria – Franţa 1-1

 

Germania – Portugalia ora 19.00

 

23 iunie, ora 22.00

 

Portugalia – Franţa (Budapesta)

 

Germania – Ungaria (Munchen)

 

Clasament

1. Franţa 4 puncte (2 meciuri)

2. Portugalia 3 puncte (1 meci)

3. Ungaria 1 punct (2 meciuri)

4. Germania 0 puncte (1 meci)

 

*Primele două clasate, plus patru cele mai bune echipe de pe locurile 3 vor ajunge în 16-mi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul