28 septembrie 1:08 PM

Abonare la google news

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, a resfinţit duminică biserica fostei Mănăstiri Vărbila

La slujbă au participat credincioși din actuala parohie Vărbila din satul prahovean cu acelaşi nume, dar şi credincioşi din satele învecinate, conform basilica.ro

La Sfânta Liturghie care a urmat după slujba de sfinţire, ierarhul le-a vorbit celor prezenţi despre misiunea pescarilor din Galileea.

„Pescarii din Galileea au cucerit lumea de atunci fără arme, fără războaie, fără putere politică, militară, ci doar cu sabia cuvântului, doar cu darul lui Dumnezeu care îi însoţea ei au ajuns în cele mai necunoscute locuri ale lumii de atunci: la Roma, Atena, Alexandria, Antiohia şi în atâtea alte cetăţi”.

„S-au adresat unei lumi ostile învăţătorului Mântuitorului Iisus Hristos, o lume care aparţinea vechilor filozofi şi care avea un stil mult diferit de propovăduirea Evangheliei”.

„Dar prin darul lui Dumnezeu, aceşti pescari din Galileea au propovăduit Evanghelia până la marginile pământului, împlinind astfel porunca Mântuitorului ca să ducă aceste învăţături pe care le-au aflat de la el cât timp au fost împreună la toată făptura şi să-i boteze pe toţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”, a subliniat Preasfinţia Sa.

PS Timotei Prahoveanul a hirotonit un diacon pe seama parohiei Valea Cucului, protopopiatul Urlați.

În semn de prețuire și recunoștință pentru activitatea desfășurată, ierarhul a oferit din partea Patriarhului Daniel distincţii şi diplome de vrednicie preotului paroh şi mirenilor care au susţinut lucrările de consolidare efectuate asupra lăcaşului de cult.

Citeste articolul pe Stiripesurse