marți 19 octombrie 2:12 PM

Abonare la google news

Editorial semnat de Gabriel Berceanu. Titlul în Bănie după trei decenii și-o pandemie!

Nu suntem nici măcar la jumătatea campionatului clasic iar la noi, în patria inconsecvenței, exercițiile de prognoză au șansa unui băț cu vată de zahăr ars în ploaia de octombrie. Dar chiar și-așa, dacă în nebunia vremii ce ne e date nu ne mai permitem să credem în ceea ce credem, totul e în van. Iar dacă nu în fotbal, în refugiul copilăresc de sub raportările covid, atunci unde?


După trei decenii și-o pandemie, cred că titlul va merge în Bănie. S-o luăm întâi cu ce nu se vede. Sau cu ce se vede mai greu.

Pentru că, oltean să nu fii și tot trebuie să admiți, clubul lui Mihai Rotaru e printre puținele care arată și funcționează ca un club. Are foste glorii alături, dar și profesioniști în zone executive care nu provin din gazon și nici nu ar trebui, spun rețetele de succes de pe-afară. Are marketing veritabil și o zonă de comunicare. E loc de mai bine, dar are!


Pentru că există un stadion. Același stadion. Lucru greu la noi, se vede treaba, prin alte părți, din varii motive. Și stadion de titlu. Cu fani cu tot, cu suflet înăuntru. Și are acum și gazon, o spune clar Dan Nistor, o simțim prin ce iese din jocul Craiovei. Detalii? Cât de mari!

Reghe, tinerii maturi și experiență țintită

Are un antrenor bun care, în același timp, transmite jocului colectiv o agresivitate marcă proprie lăsând libertatea de mișcare și creație celor din lot capabili să aducă plus-valoare prin efervescență.

Mai mult decât atât, în afara meciului, Reghecampf e tipul de tehnician “tată și frate”. Se cam știa, dar revenim la declarațiile lui Nistor după succesul cu Clinceni, când afirmă că acum aleargă unii pentru ceilalți și apare cuvântul familie. Apropo, cam mult despre familia lui Reghecampf și cam puțin despre fotbalul-familie al lui Reghecampf, care merită mai mult. Dar asta e altă discuție…

Craiova deține, din punctul meu de vedere, cel mai consistent raport maturitate-tinerețe la nivelul loturilor din Liga 1. Tinerii ei sunt tineri pe foaie, dar Baiaram, Screciu, Mitran, Ivan, Cîmpanu, Markovici și Vlădoiu au deja rutină de L1, circuit de naționale, ba chiar și experiență de străinătate în câteva cazuri. Lângă ei, Nistor, M. Constantin sau Găman. Crețu și Mateiu. Alt aspect relevant: în cazul lotului oltean, maturitatea “pică” tocmai în defensivă și pe axul central. Nu e întâmplător. Poate fi decisiv. 

La acest moment, FCSB și CFR Cluj sunt deasupra în clasament și sigur vor fi rivalele Craiovei la titlu până spre final. Dar parcă mitul experienței ardelenilor nu mai e validat de forma jucătorilor. Iar “nucleul bătrânilor” nu mai are parcă aceeași consistență. Totodată, mitul “străinilor foarte buni” de la CFR cred că s-a închis. Aș îndrăzni să spun că Pigliacelli-Koljic-Houri e cel mai bun trio de jucători străini din Liga 1 acum. 

La FCSB, tinerii de talent par încă prea tineri pentru trofee. Persistă senzația direcției pozitive, dar cu dezechilibre, ghinioane și umbra patronului într-un fundal care se apropie-depărtează.

De la ridicol la echilibru

Sună a paradox peste arhetipul de fierbere oltenească, dar Craiova are echilibru. De la club, la antrenor și lot. Firește, oricând e nevoie doar de o scânteie să “explodeze mămăliga”. Așa e la noi și mai ales “așa e la Craiova”.  Dar faptul că obiectivul, fie și declarat, e unul de parcurs, adică intrarea în play-off, iar asta e și pe buzele jucătorilor, mai aduce un semn de trăinicie. Pare că gestiunea focului e în regulă. Pare că s-a renunțat la autocare de campioană branduite ostentativ în avans. 

Da, nu suntem nici măcar la jumătatea campionatului clasic. Dar e fotbal și e deseori unicul nostru refugiu. După trei decenii și o pandemie, înapoi în Bănie. 

Trei decenii au trecut. Să treacă și pandemia! Iar Craiova să-și păstreze lucrurile bune, crescând unde mai e loc de crescut. Simplu? Al naibii de greu!

 

Playsport.ro


Stirile.eu