E scandal la Facultatea de Drept din București, unde aproape 50 de studenți riscă să fie exmatriculați! Ce acuzații le aduce decanul

Aproape 50 de studenți de la Facultatea de Drept din cadrul Universității București ar putea fi exmatriculați pe motiv de fraudare a unor examene.

În acest context, decanul Facultății de Drept a Universității București, Răzvan Dincă, a explicat pentru Edupedu.ro că este o premieră în istoria unității și că a fost șocat să constate amploarea fenomenului și totodată organizarea studenților, care au profitat de pandemie și de sistemul de examinare online creând grupuri de comunicare paralele în care rezolvau în comun subiectele de examen.

Scandalul vine în momentul în care studenții respectivi se pregătesc pentru viitoare cariere în magistratură sau avocatură, tocmai de ceea decanului i se pare inadmisibil ca tocmai ei să apeleze la asemenea metode de a promova examenele, potrivit Digi 24:.

Citeste si:  Anchetă la Institutul de Medicină Legală din București după ce două cadavre au fost încurcate

Cenzură fără precedent a membrilor societății civile, în Consiliul Superior al Magistraturii

Pentru prima data, Secția pentru Judecători a cenzurat participarea reprezentanților societății civile din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Astfel, la lucrările ședinței Comisiei nr. 1 legislație și cooperare instituțională, din data de 23 februarie 2021, s-a refuzat deschiderea lucrărilor, până când cei doi membri aleși nu au părăsit ședința.

Citeste si:  Hagi își pierde răbdarea cu Mircea Rednic! Ce spune directorul general al FC Viitorul: „Și-a asumat asta” | EXCLUSIV ProSport Live

Cei doi reprezentanți ai societății civile au participat la ședințele pregătitoare ale Consiliului și au susținut și apărat constant interesele instanțelor, conduită membrilor Secției pentru Judecători de astăzi fiind una fără precedent.

Este vorba de Victor Alistar și Romeu Chelariu, care – prin intermediul unui comunicat de presă au explicat ce s-a întâmplat la ședința de marți!

Deputat PNL, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență. E acuzat că a cerut unei persoane 500.000 de lei, pentru a o numi șef la „Apele Române”

Deputatul Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă de procurorii DNA. Deputatul ar fi promis numirea unei anumite persoane la conducerea Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), pentru care a cerut 500.000 de lei.

Citeste si:  Ce se întâmplă în corp dacă mănânci pătrunjel zilnic. Beneficii miraculoase pentru un organ major

Procurorii DNA au anunţat, marţi, trimiterea în judecată a deputatului Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, pentru trafic de influenţă. Deputatul ar fi pretins 500.000 de lei pentru a interveni ca director la Apele Române să fie numită o anumită persoană.

Sursa: Gandul

 17 total views