sâmbătă 20 noiembrie 8:23 PM

Abonare la google news

E cea mai cruntă veste pentru FC Barcelona. Sergio Aguero spune adio fotbalului de performanță

FC Barcelona primește o nouă lovitură teribilă în plină criză financiară și sportivă. Catalanii nu se vor mai putea baza pe Sergio Aguero, cel care a ajuns pe Camp Nou în urmă cu doar 4 luni.


Atacantul argentinian în vârstă de 33 de ani a acuzat unele probleme respiratorii în timpul meciului cu Alaves, disputat în urmă cu câteva etape. Atunci, diagnosticul medicilor a fost unul extrem de dur, aritmie cardiacă.

Sergio Aguero a decis să se retragă din fotbalul profesionist

La acel moment, sfatul medicilor a fost ca fotbalistul să stea departe de gazon timp de nouă luni. În acest timp urma să se observe în amănunt starea lui, iar ulterior să se dea un verdict final.


Se pare însă că fotbalistul nu are de gând să-și asume absolut niciun risc. Astfel că el ar fi luat deja decizia de a se retrage din fotbalul de performanță.

Kun Aguero se retrage. Problemele cardiace îl forțează să renunțe la fotbal. Săptămâna următoare este programată o conferință de presă în care să își anunțe retragerea”, a anunțat jurnalistul spaniol Gerard Moreno pe pagina sa de Twitter.

Sergio Aguero era pregătit de acest moment încă din urmă cu o săptămână. Atunci el a spus în mod ferm că va lua această decizie în cazul în care medicii îi vor transmite că acesta este cel mai bun lucru pentru el.

Dacă-mi vor spună că trebuie să mă opresc, o voi face, dar întâi trebuie să aștept rezultatele testelor. Voi continua procesul de recuperare, apoi vom vedea care e decizia optimă. Am fost în spital cinci zile, mi-au făcut analize, acum trebuie să am răbdare. Voi face, peste o săptămână, alte teste și vom vedea ce urmează”, le-a spus atacantul jurnaliștilor catalani.

Mutarea la Barcelona a fost un adevărat blestem pentru atacantul argentinian

Transferul la Barcelona i-a adus numai ghinion lui Aguero. La scurt timp după ce a declarat că a ales să meargă pe Camp Nou pentru a juca alături de prietenul său Messi, cel din urmă s-a transferat la Paris Saint-Germain.

De asemenea, imediat după ce a semnat cu clubul blaugrana, argentinianul a suferit o accidentare care l-a ținut departe de gazon aproximativ 3 luni. După ce a revenit pe gazon s-a petrecut acest eveniment nefericit.

În total, Sergio Aguero a jucat doar 5 meciuri pentru Barcelona în La Liga și Champions League și a reușit să marcheze un gol. El este cel mai bun marcator din istoria lui Manchester City, cu un total de 260 de goluri în 390 de meciuri.

De-a lungul carierei, Aguero a câștigat, printre altele, 5 titluri în Anglia cu „cetățenii”, o Cupă a Angliei, 6 Cupe ale Ligii și 3 Supercupe. De asemenea, a cucerit trofeul Europa League cu Atletico Madrid în 2010 și o Supercupă a Europei. Dar și Copa America cu naționala Argentinei în vara acestui an.

La națională a bifat 101 selecții și a marcat 41 de goluri. A fost golgheterul Premier League în sezonul 2014-2015.

Adevăratul motiv pentru care Lionel Messi a plâns când a părăsit FC Barcelona! Dezvăluiri în premieră despre argentinian

 

Playsport.ro


Stirile.eu