29 august 8:00 PM

Abonare la google news

După el urmează soția! Partenera lui Sebastian Chitoșcă va participa la următorul sezon „Survivor România?! „Bună întrebarea”

Sebastian Chitoșcă a fost unul dintre concurenții care au rezistat cel mai mult în Republica Dominicană, chiar a fost la un pas de a juca în marea finală. Experiența a fost una intensă, Faimosul i-a povestit totul partenerei sale când a ajuns acasă, iar Alexandra Chitoșcă s-a arătat încântată de experiența prin care a trecut soțul său.

Acum, Sebastian Chitoșcă se află în Germania, alături de familia sa. Imediat ce a părăsit competiția, Faimosul abia a așteptat să ajungă în brațele parteneri sale și să îi povestească toate lucrurile prin care a trecut. Cei doi țin legătura și cu fanii din mediul online și au devenit unul dintre cuplurile preferate ale internauților. (CITEȘTE ȘI: S-AU RĂCIT RELAȚIILE DINTRE ZANNI ȘI SEBASTIAN CHITOȘCĂ DUPĂ TERMINAREA SHOW-ULUI „SURVIVOR ROMÂNIA”?! „NU E PREȘEDINTELE ROMÂNIEI ZANNIDACHE…”)

Astfel, după ce Alexandra a fost pusă în temă cu tot ce înseamnă experiența Survivor a venit inevitabil și întrebarea. Mulți dintre internauți au fost curioși să afle dacă partenera lui Sebastian Chitoșcă ar participa în următorul sezon al competiției „Survivor România”.

Soția lui Sebastian le-a răspuns imediat internauților  și a mărturisit că pe de o parte are încerca experiența, care este una inedită, însă pe de altă parte are și câteva rețineri.

Hmm, bună întrebarea ta. Și da și nu….”, a spus Alexandra Chitoșcă.

Sebastian Chitoșcă a încălcat regulile de dragul soției

Sebastian Chitoșcă a mărturisită că pe vreme când se afla în Republica Dominicană a încălcat regulile jocului de dragul soției. Cum dorul era mare, Faimosul nu s-a putut abține și i-a trimis soției un mesaj de pe telefonul unui străin.

„Sufletul meu ardea și îmi zicea să trimit mesaj. A durat 2 minute. Am intrat de pe profilul dominicanului și i-am trimis mesajul. Am scris repede, am dat send și am plecat, eu nu am așteptat să primesc răspuns. Important era să știu că ea l-a primit.

În momentul ăla îmi era frică că o să ies din motivul ăla, dar eram fiert să ajung acasă, să îmi văd soția.Eu sunt un om foarte corect, nu îmi place să încalc reguli, nu îmi place să fur, dar conjunctura a făcut în așa fel încât să fac treaba aia.

Dar nu am făcut nimic grav. În mintea mea era doar ce crede ea despre mine, că nu o mai iubesc de stau atâta. Am trecut cu bine peste acel moment. Na, ce să zic. Am făcut-o”, a recunoscut Sebastian, potrivit WOWbiz.ro.

(VEZI ȘI: CARE ESTE CEL MAI MARE REGRET AL LUI SEBASTIAN CHITOȘCĂ DUPĂ ELIMINAREA DE LA SURVIVOR ROMÂNIA? ARE LEGĂTURĂ CU ZANNI)

Citeste articolul pe Cancan