Dragobete 2021. Ritual magic pentru atragerea sufletului-pereche

Dragobete 2021. Legenda Dragobetelui ne spune că acesta era fiul Babei Dochia şi zeul tinereții, al veseliei și al iubirii în mitologia autohtonă. El este mai mult decât patronul iubirii, este, totodată, protectorul tinerilor. Dragobetele era un tânăr chipeș și iubăreț, care obișnuia să seducă femeile care îi ieșeau în cale.

Dragobete 2021. Busuion sub pernă pentru aflarea ursitului

La concurenţă cu Sfântul Valentin, celebrat pe 14 februarie, Dragobetele a ajuns să reprezinte simbolul suprem al dragostei la români. În unele regiuni, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca și noaptea de Bobotează.

Citeste si Mesaje de Dragobete 2021. Cele mai frumoase mesaje de Dragobete

Citeste si:  Ce i-a transmis Florin Salam lui Snoop Dogg. Comentariul său a stârnit multe reacții

Tinerele care vor să-şi găsească sufletul-pereche trebuie ca, în noaptea de 23 spre 24 februarie, să îşi pună sub pernă busuioc sfințit. În vis, li se va arăta Dragobetele care li-l va arăta pe cel ce urmează să le fure inima.

Şi tot referitor la busuioc, potrivit unei tradiții străvechi, de Dragobete gospodinele care păstrează tradiția ”ritualul busuiocului” seamănă busuioc în răsadnițe, apoi îl îngrijesc până în ziua de Sfântul Gheorghe. În acea zi, busuiocul este mutat în grădină. Ulterior, busuiocul semănat de Dragobete este folosit în descântece care atrag norocul.

Citeste si:  Tabletele, la mare căutare în 2020. Samsung, creștere spectaculoasă față de 2019, de aproape 50%

Dragobete 2021. Ritual magic de atragere a sufletului-pereche

Tot în noaptea de 23 spre 24 februarie, cei care vor să-şi întâlnească ursitul trebuie să săvârşească următorul ritual: aceştia trebuie să aprindă o lumânare la ora 23:23 și să aibă un şnur roșu la îndemână, pe care să îl treacă prin flacăra lumânării. Dacă şnurul rămâne parțial sau total întreg, acesta trebuie pus sub pernă sau sub pat, unde va rămâne timp de 21 de zile. La capătul acestui interval de timp, ursitul le va bate la uşă.

Citeste si DRAGOBETE 2021. Ziua în care bărbaţii nu au voie să supere femeile. Ce trebuie să faci pentru a nu alunga norocul în dragoste

Citeste si:  Horoscop 24 februarie 2021. Zodia care câștigă bani chiar azi, de Dragobete

Nimeni nu are voie să plângă în această zi

În ziua de Dragobete, fetele şi bărbaţii nu au voie să plângă şi nici să fie trişti. Se spune că persoanele care plâng în această zi vor avea parte de necazuri și de supărări cel puțin șase luni de zile și vor atrage ghinioanele. În schimb, de Dragobete, este bine ca trebuie să petreacă și să se veselască, pentru ca tot anul să le meargă bine alături de persoana iubită.

Sursa: RomaniaTV

 3 total views