Abonare la google news

Dosar penal. Un tânăr s-a urcat pe acoperișul unui BMW Seria 5, în mers

Un tânăr din Ciolpani, Ilfov, s-a ales cu dosar penal după o cascadorie. Bărbatul s-a urcat pe acoperișul unui BMW Seria 5 aflat în mers.

GALERIE FOTO

Spre ghinionul lui, imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere aflate în zonă, iar filmările au ajuns pe mâna poliției. Oamenii legii s-au autosesizat și i-au întocmit dosar penal tânărului în vârstă de 20 de ani, scrie Gândul.ro.

Pe înregistrare se poate vedea bărbatul urcat pe acoperișul unui BMW Seria 5 (E60). Mașina înaintează cu viteză redusă, fără ca cineva să fie la volan, pe o stradă îngustă, printre case și mașini parcate. La un moment dat, tânărul sare de pe acoperiș și aleargă ca să se urce la volan.

Incidentul a avut loc în comuna Ciolpani, la începutul lunii martie. Polițiștii din Stațiunea Snagov au demarat cercetările.

Cei care anchetează cazul au aflat că bărbatul a împrumutat mașina de la un amic în vârstă de 18 ani. Cascadorul de ocazie nu are permis. Potrivit IPJ Ilfov, amândoi sunt acum cercetați penal. Tânărul teribilist – pentru  conducere fără permis. Amicul său este cercetat pentru încredințarea autoturismului unei persoane care nu deține un permis de conducere.

Tânăr pe acoperișul unui BMW, fetiță de 10 ani la volan

Un incident la fel de periculos a fost filmat pe un drum județean din Dolj. Un tată a postat pe Facebook imaginile în care fiica sa, în vârstă de 10 ani, apare la volanul unui autoturism marca Volkswagen. (vezi GALERIA FOTO).

“Salut, salut! Sunt cu noua șoferiță! Fă cu mâna la cameră, tati! Vezi că intri în șanț! Uită-te atent la drum! Calcă pedala, tată! Dă-i a doua!’, se aude vocea părintelui pe înregistrarea publicată pe rețeaua de socializare. Pe bancheta din spate se află o altă fetiță, amuzată de situație.

Și în acest caz, poliția s-a autosesizat, iar bărbatul inconștient a fost identificat și s-a ales cu dosar penal.

Citeste articolul pe Promotor