vineri 19 noiembrie 6:19 PM

Abonare la google news

Dispariția lui Shuai Peng: ONU vrea probe că jucătoarea de tenis este în siguranță

Organizaţia Naţiunilor Unite intervine în cazul jucătoarei de tenis Shuai Peng, care a dispărut după ce a acuzat un înalt responsabil chinez că a forţat-o să întreţină relaţii sexuale. Reprezentații organizației au solicitatat, vineri, probe din care să rezulte că sportiva chineză este în siguranţă şi se simte bine, transmite AFP.


ONU intervine în cazul dispariției jucătoarei chineză

Canalul de stat chinez CGTN a publicat, miercuri, un mesaj care ar fi fost trimis de către jucătoarea de tenis Shuai Peng către conducerea WTA. Totul, după ce informațiile despre situația sportivei au fost contradictorii și au stârnit panică printre iubitorii sportului alb.

În mesajul publicat de către o structură media controlată de către autoritățile din China, Shuai Peng susține că nu a formulat acuzații de agresiune sexuală împotriva unui fost vicepremier chinez și că se află în siguranță. WTA se îndoiește de veridicitatea mesajului. Ba mai mult, acuză China că încearcă să mușamalizeze acest caz. Prin urmare, Steven Simon, directorul executiv al WTA, a cerut o legătură directă cu Shuai Peng.


Este important să avem mai multe probe despre locul în care ea se află şi dacă este bine. Iar noi cerem imediat ca o anchetă să fie desfăşurată în deplină transparenţă privind mărturiile sale de agresiune sexuală. Vrem să subliniem că este important să ştim unde se află şi starea în care se află, să ştim cum este, dar la fel de importantă este o investigație în acest caz.”, a transmis un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat pentru Drepturile Omului, în timpul unei informări de presă.

Noi vrem să subliniem că este important să ştim unde se află şi starea în care se află, să ştim cum este”, a adăugat responsabilul ONU.

Avertisment dur din partea reprezentanților WTA

Reprezentanții WTA au spus, de asemenea, că ia în calcul anularea tuturor turneelor programate în China în sezonul 2022, în cazul în care Shuai Peng nu va putea fi contactată personal în zilele următoare.

Dacă la un moment dat nu vom vedea rezultatele potrivite în privința demersului nostru, suntem pregătiți să facem acest pas și să nu ne mai desfășurăm activitatea în China. Aici s-a ajuns.”, a spus Steve Simon, pentru presa americană.

Cine este Shuai Peng

Shuai Peng a fost prima jucătoare din China care a ocupat locul 1 în clasamentul mondial WTA, la dublu, în 2014. În ultima sa postare pe rețelele sociale, sportiva chineză l-a acuzat pe Zhang Gaoli, în vârstă de 75 de ani, că a forțat-o să întrețină relații sexuale cu el.

În acea seară nu am fost de acord și am început să plâng. Știu că nu pot să povestesc totul clar și că n-are niciun rost să povestesc acum, dar tot vreau să zic acest lucru. Am fost foarte speriată atunci, nu știam ce se va întâmpla.”, a spus Shuai Peng, potrivit Washington Post.

Playsport.ro


Stirile.eu