marți 21 septembrie 9:12 PM

Abonare la google news

„Disco” CFR! Campioana a plătit o avere pe cea mai tare nocturnă din România. Clujenii vor show, cu jocuri de lumini la goluri

Investiție importantă pentru CFR Cluj. Formația ardeleană a jucat cu Universitatea Craiova la lumina noii instalații de nocturnă.


Prosport.ro a aflat detalii despre achiziția clujenilor și se pare că suma plătită de clujeni este una impresionantă. 1,8 milioane de euro a costat noua instalație de nocturnă, fabricată în Olanda. Cei patru stâlpi ai vechii instalații de nocturnă, inaugurată în 2007, au fost înlocuiți cu cea mai nouă tehnologie utilizată pe stadioanele din Europa.

Leduri montate pe acoperișul tribunelor!

Iluminatul va fi oferit de leduri montate inclusiv pe acoperișul tribunelor, ceea ce oferă posibilitatea de a crea show-uri de lumini, așa cum se vede în filmarea din momentul testării noii nocturne.


Clujenii plănuiesc ca fiecare gol marcat de echipa lui Dan Petrescu, ori începuturile meciurilor să fie acompaniate de show-uri de lumină și muzică, întocmai ca pe marile stadioane ale Europei.

În ciuda investiției importante, CFR va avea de câștigat în timp de pe urma noii achiziții. Din informațiile Prosport.ro, vechea nocturnă cheltuia 70.000 de euro din bugetul lunar al clubului. Noua tehnologie led înseamnă un consum la 20% din această sumă.

CFR Cluj a inaugurat vechea nocturnă în vara lui 2007, cu un an înainte de câștigarea primului titlu.

De noua nocturnă s-a ocupat firma EnergoBit, care e deținută de 3 oameni de afaceri, printre care și Ștefan Gadola, acționar minoritar la CFR Cluj și omul care a fost înjurat de Neluțu Varga într-o convorbire telefonică prezentată în exclusivitate de Prosport.ro.

Prosport.ro


Stirile.eu