vineri 3 decembrie 11:25 PM

Abonare la google news

Dinamo se scufundă iar Rednic trece la amenințări. „Eu rămân, unii vor pleca”


Dinamo se scufundă, iar Mircea Rednic pare că nu mai găsește soluția salvatoare. Multe din speranțele fanilor se legau de meciul cu Clinceni, ultima echipă pe care o bătuse Dinamo, tocmai în august. Acesta trebuia să fie meciul care să anunțe revenirea „câinilor”. În schimb, a venit primul succes al Clinceniului, echipă care nu bătuse pe nimeni. Mai mult, echipa nu a avut antrenor, interimarul John Ene a fost debutant în Liga 1, după ce Ionuț Chirilă a fost îndepărtat.


Acest eșec nu schimbă multe în clasament, Dinamo rămâne în fața Clinceniului, dar înfrângerea arată cât de jos este echipa.

Dinamo se scufundă cu Mircea Rednic la timonă. „Câinii”, fără victorie de când s-a întors antrenorul

Dinamo a dominat, mai ales în prima repriză, când au fost ocazii importante, chiar și o bară. Dar primirea golului a părut că a aruncat în aer încrederea jucătorilor.

Fotbalul se joacă pe goluri, noi nu suntem în stare să înscriem nici cu poarta goală. Noi am tot bătut cornere, dintr-o parte în alta, ei la singurul corner au marcat. Noi trebuie să avem 20 de ocazii să marcăm. E lipsă de concentrare, dar și de calitate, deși sunt multe meciuri în care avem aceeași problemă.

În repriza a doua a fost greu, s-au apărat, noi nu avem jucători să depășească adversarii. Eu nu vreau să dau vina pe nimeni, dar poate ăsta este maxim ce pot. Am tot schimbat, am încercat, le-am dat șanse. Mă deranjează că se ceartă între ei, unii se cred mai deștepți. Toți suntem de vină, nu e unul mai deștept sau mai bun. Trebuie să fie o echipă, altfel va fi greu. Cei care nu joacă îi văd supărați, tot șușotesc, dar dacă îi bagi pe tern, nu arată mare lucru, a declarat Mircea Rednic

„Eu nu cedez, poate este momentul ca unii să ne lase”

Tot mai multe voci cer demiterea antrenorului, dar Mircea Rednic nu vrea să audă de demisie. Mai mult, anunță o curățenie la iarnă.

Eu trebuie să rezist, nu am venit ca să cedez. Eu nu plec, cred că e momentul să plece și ei. Au tot plecat antrenori, acum poate este rândul unora pentru că, în fața porții, ei trebuie să marcheze. Și nu o fac. Unii se mulțumesc că sunt la Dinamo și este suficient. Dar aici se vrea performanță, dacă nu vor, o să plece, a punctat antrenorul

Nu mai știu ce să zic, mi-e și rușine să mai vin să zic că trebuie să muncim, să facem. Și apoi să se întâmple asta. Nu mai avem timp, este tragic situația în care am ajuns. Dacă nu acumulăm puncte repede, nu mai avem speranțe. Ne-a certat Mircea Rednic, are dreptate, noi suntem de vină. Și vreau să lămuresc, nu m-am certat cu Mircea Rednic, nu îmi permit să fac asta. Am exprimat o dorință, dar eu joc unde mă pune antrenorul, a declarat Steliano Filip

Locul este rușinos pentru toată lumea la Dinamo. Echipa trebuie să o scoatem din această situație, cât mai repede. Etapele trec, punctele se duc și vom ajunge într-un punct rău, crede și Cosmin Matei

Playsport.ro