Diana Șoșoacă, din nou „o ieșire” la TV! „Nu pot să stau lângă o asemenea caricatură de jurnalist” / „O nesimțită ordinară sunteți! Păi nu vă e rușine?” – FOTO

Senatoarea Diana Șoșoacă a fost invitată în cadrul unei emisiuni TV unde ar fi trebuit să explice de ce s-a implicat în protestul minerilor din Valea Jiului, dar și cum a fost bătută de mineri în 1991, pe vremea când avea 15 ani și jumătate, însă lucrurile au luat o turnură neașteptată în momentul în care a început să îl citeze pe Dan Andronic care îl critica și lansa acuzații asupra lui Grigore Cartianu, invitat în aceeași emisiune cu senatoarea. 

În cadrul emisiunii difuzate de Realitatea Plus, Diana Șoșoacă a intrat într-un conflict cu jurnalistul Grigore Cartianu, pe care l-a întrebat dacă este plătit de USR să vorbească împotriva ei.

Șoșoacă: Aveam 15 ani jumătate. Eram în ’91, la vârsta aia noi credeam că suntem mari luptători, și am fugit de la școală, după ore, nu ne-am mai dus acasă, ne-am dus… eram ziua unchiului meu, n-am mai ajuns, ne-am dus în Piața Victoriei, acolo se aduna toată lumea. Și au venit mașinile cu pâine, dacă îmi aduc aminte, scria: Pajura, cred că era fabrica de pâine, și cu mașini din care se descărcau navete cu apă, cu apă minerală, nu plată. Am stat ceva timp acolo (…) toată piața arhiplină, la un moment, în jur de 5 și ceva – 6 seara, am zis să mergem spre televiziune. Ne-am îndreptat toți, pe Aviatorilor, către Televiziune. Acolo era un zid de jandarmi.

Cartianu: Bogdan, scuze, am o rugăminte, dacă iar e o poveste nemuritoare de un sfert de oră, eu mă retrag. A fost vorba că facem o alternativă.

Ulterior, moderatorul emisiunii a intervenit precizând „nu, încercăm să verificăm care sunt faptele”.

Șoșoacă: Cine invocă respectul legii dialogului, cineva nu-l cunoaște. Era o întrebarea adresată de dumneavoastră (n.r. moderator).

Ce a pățit Diana Șoșoacă în 1991, când minerii au venit în București

Diana Șoșoacă a continuat apoi să povestească ce a trăit în 1991, când a fost bătută de mineri.

„Acolo (n.r. Televiziunea). S-a început să se arunce cu cutii, flori de pe margine, înspre jandarmi, și jandarmii, la un moment dat, pentru că ne tot apropiam și eram în rândul din față, au aruncat cu lacrimogene. Una dintre lacrimogene mi-a explodat în față, am fost prinsă de mână și mi s-a spus: Fugi, că altfel aicea mori! (…) Știu că m-am și împiedicat, ne-au prins jandarmii și au început să dea în noi. Ne-au bătut măr. Și atâta mi s-a spus: Să nu te duci în Herăstrău că acolo nu mai ai nicio șansă. (…) Toată lumea fugea, urla, țipete în disperare”, a mai povestit senatoarea este evenimentele din 1991 la care a participat.

De asemenea, aceasta a relatat cum un jurnalist tânăr a sfătuit-o să se ascundă sub o maină, unde, adolescenta de la avea vreme a petrecut ore în șir.

„La un moment dat am ieșit de acolo și m-am îndreptat înspre Piața Dorobanți, unde erau foarte mulți mineri. Era noapte. Abia vedeam. Fața tumefiată. M-au prins și au început să dea în mine. Când am pus capul în jos am văzut cum străluceau pantofii, Cum să strălucească pantofii de mineri? Niciunul nu mirosea a transpirație. Minerii nu cred că veneau să își dea cu deodorant, să fim serioși, la viața pe care o au”, a mai relatat Diana Șoșoacă.

După ce Diana Șoșoacă a povestit despre ceea ce ar fi trăit la mineriada din 1991, jurnalistul Grigore Cartianu a intervenit susținând că la întâlnirea cu minerii din Valea Jiului, aceasta le-a spus niște „neadăvăruri”.

Cartianu: De exemplu, le-a spus minerilor că în Germania se deschid toate minele, fals! Nu s-au deschis minele.

Șoșoacă: S-au deschis minele. Dumneavoastră sunteți plătit de USR?

Cartianu: Asta e o calomnie, ca idee.

Șoșoacă: Zău?

Șoșoacă îl acuză pe Cartianu că e plătit de USR să o vorbească de rău

Ulterior, Diana Șoșoacă a citit un pasaj pe care l-ar fi scris Dan Andronic, director Evenimentul Zilei, despre jurnalistul Grigore Cartianu, despre care susținea că se trage din familie de securiști și că avea un miros neplăcut pe vremea în lucra la publicația menționată. Astfel, a urmat un schimb acid de replici între cei doi invitați.

Șoșoacă: De aici mi s-a spus că dumneavoastră sunteți plătit de USR ca să vorbiți împotriva mea.

Cartianu: Minciună că sunt plătit de USR.

Șoșoacă: Așa spune Dan Andronic.

Cartianu: Dar nu mai invocați un mincinos.

Șoșoacă: E directorul de la Evenimentul Zilei, e jurnalist, ca dumneavoastră.

Cartianu: Unii sunt jurnaliști, alții sunt mincinoși. Dar nu vă e rușine să invocați minciunile astea?

Șoșoacă: (…)  Nu, dumneavoastră să vă fie rușine pentru tot ce ați vorbit împotriva mea.

Cartianu: O nesimțită ordinară sunteți! Păi nu vă e rușine? (…) Păi mă face securist?

Șoșoacă: Deci dacă dânsul mai stă aici, eu plec. Eu nu voi sta niciodată alături de acest personaj.

Astfel, în schimbul de replici dintre cei doi invitați, moderatorul emisiunii a intervenit încercând să calmeze spiritele și luându-i apărarea jurnalistului Cartianu, punctând că nu îl interesează „ce spun alții despre persoanele din acest platou”, făcând referire la „citirea” pe care a făcută Diana Șoșoacă din Dan Andronic, despre Grigore Cartianu.

Citeste si:  Marius Pieleanu explică excluderea Dianei Şoşoacă din AUR: "A vrut să plece, îşi va face propriul grup parlamentar"

Cartianu: Nu fiți mahalagioaică!

Cartianu: Nu e adevărat ce a spus acolo, că în Germania s-au redeschis toate minele. Le-a spus minerilor că dacă minele ar fi bine administrate ar avea salarii de 3.000 – 4.000 de euro. Aici nu este o minciună, ci o considerație populistă. Ăia sunt nerentabili ca minerit în condițiile în care au 500-600 de euro pe lună. La 3.000 de euro, mă tem că vor fi închiși de mult, ca idee. Dânsa acolo a comis o încălcare de lege, nu a purtat mască în mulțime, s-a pupat cu oamenii.

Șoșoacă (râzând): Unii cunoașteam legea, dumneavoastră nu cunoașteți nici măcar limitele jurnalismului.

Cartianu: Nu fiți mahalagioaică! Nu fiți încă o dată mahalagioaică!

Șoșoacă: Domnilor, vă rog frumos, eu am plecat. Nu pot să stau lângă o asemenea caricatură de jurnalist.

Cartianu: Râde toată țara de dumneavoastră, ați ajuns rușinea României! – strigă jurnalistul în timp ce senatoarea părăsește platoul.

Sursa: Gandul

 5 total views