sâmbătă 20 noiembrie 8:51 PM

Abonare la google news

Delta Plus, o nouă variantă a coronavirusului, a fost depistată și în România. Cercetător: Ar putea constitui baza valului 5

Cercetătorul Octavian Jurma consideră că pandemia a produs deja o nouă tulpină, care va reprezenta începutul unui nou val de infectări. Într-o intervenție la Digi24.ro, acesta a mai declarat că ar trebui autoritățile să vorbească mai puțin despre măsuri de relaxare și să se concentreze pe campania de vaccinare.


Octavian Jurma, cercetător în domeniul medical: Pentru prima dată, săptămâna trecută, vedem că secvențierile nu sunt 100% cu tulpina ancestrală Delta, ci 20% sunt variante care intră în categoria Delta Plus. Deja, pandemia se pregăteşte să ne ofere o nouă tulpină, care va constitui probabil valul 5. Această relaxare e foarte importantă și toți o dorim, dar trebuie să ne relaxăm în siguranță, să încetăm să revenim la această normalitate care a dispărut.


Trebuie să intrăm în rândul țărilor care fac managementul complet și permanent al pandemiei. E o certitudine statistică că COVID-19 e cu noi pentru o perioadă lungă. Variola și poliomielita au fost cu noi secole. Să vorbim mai puțin de relaxare, și mai mult de vaccinare, de protecție, de siguranță.

Editor : Liviu Cojan


Digi24.ro


Stirile.eu