Abonare la google news

Decizie istorică la Vatican: Papa Francis a ridicat superimunitatea cardinalilor

Papa Francisc a făcut vineri un pas decisiv pentru a face mai credibil tribunalul penal al Statului Cetăţii Vaticanului: episcopii şi cardinalii – până în prezent ultra-protejaţi – pot fi de acum convocaţi şi condamnaţi, relatează AFP.

Această mini-revoluţie a sistemului de justiţie penală de primă instanţă al Vaticanului, unde oficiază magistraţi italieni laici şi nu preoţi, a fost anunţată într-un text semnat vineri de papa Francisc şi va intra în vigoare la 1 mai.

Suveranul pontif a dorit astfel să afirme principiul egalităţii în faţa justiţiei Vaticanului a tuturor membrilor Bisericii „fără privilegii datând din trecut”, potrivit unui „motu proprio”, un decret emis de papă din proprie iniţiativă.

Citeste si:  Brexitul a dus la o scădere istorică a comerțului exterior dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană

Acest tribunal de primă instanţă a fost extrem de criticat pentru că nu-i putea convoca pe cei mai înalţi prelaţi ai Bisericii.

Un proces al acestui tribunal din 2017 s-a referit de exemplu la finanţarea lucrărilor de renovare a apartamentului de 400 de metri pătraţi al cardinalului Tarcisio Bertone, numărul doi al Vaticanului sub papa Benedict al XVI-lea.

Un fost manager al Fundaţiei Spitalului de Pediatrie Bambino Gesu (deţinut de Vatican), acuzat de deturnare de fonduri, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, însă cardinalul Bertone, în centrul dosarului, nu a fost niciodată audiat de judecători.

Citeste si:  Gerwyn Price, noul campion mondial la darts. „Dorinţa era să fiu jucător de rugby”

Această schimbare majoră intervine în momentul în care mai multe procese penale răsunătoare se profilează în lunile următoare, implicând cardinali şi episcopi care au lucrat în Secretariatul de Stat (guvernul Vaticanului). Prin urmare, pentru prima dată, ei ar putea fi audiaţi de judecătorii laici ai instanţei penale.

O anchetă complexă se află în curs de desfăşurare cu privire la finanţarea opacă, prin intermediul unor oameni de afaceri italieni, a unui imobil de lux din Londra, cu aprobarea Secretariatului de Stat. Ea va trebui să stabilească dacă înalţi prelaţi au comis erori de judecată sau au cedat, eventual, corupţiei.

Citeste si:  După "şapte minute de teroare", roverul Perseverance va începe în 18 februarie o misiune istorică pe Marte. Mai are de parcurs 41 de milioane de kilometri până la Planeta Roșie

Unul dintre cei mai importanţi cardinali de la Vatican, italianul Angelo Becciu, fostul număr doi din ierarhia Secretariatului de Stat, a fost împins anul trecut la demisie de către papa Francisc, care l-a înştiinţat că era nedemn de încrederea lui întrucât era bănuit de „deturnare de fonduri” de o echipă de anchetatori.

Citeste articolul pe Stiripesurse