Abonare la google news

Decizia privind intrarea Capitalei în scenariul roșu, amânată. Ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență are loc duminică

Ședința extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU), în care se va discuta trecerea Capitalei în scenariul roșu, a fost amânată pentru duminică la ora 09:00.

Astfel, ședința, care ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, a fost mutată a doua zi, informează site-ul agenției Agerpres.

Citeste si:  Spitalul Județean Suceava și Spitalul Municipal Rădăuți nu mai au paturi libere la Terapie Intensivă pentru pacienții COVID-19

Decizia de amânare a fost luată pentru ca toate actele normative incidente în domeniu să poată să fie publicate în Monitorul Oficial și pentru ca acestea să poată să fie analizate de factorii decizionali, după cum a declarat Mariana Stancu-Țipișcă, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Municipiului București.

„Mâine (duminică, n. red.) suntem încă în termen, ne încadrăm în cele 48 de ore când Comitetul e obligat să constate depăşirea ratei de incidenţă pe ultimele 14 zile”, a spus purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei.

Rata de incidență a infectărilor cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori în ultimele 14 zile în Capitală a ajuns sâmbătă la 3,12, după ce atinsese nivelul de 3,05 în cursul zilei de vineri, atunci când Municipiul București a intrat în zona roșie.

Citeste si:  Dan Barna, după şedinţa coaliţiei: Continuăm mâine

Știre în curs de actualizare

Citeste articolul pe Gandul