15 iulie 4:06 PM

Abonare la google news

Decizia instanţei în cazul sefului Poliţiei Prahova, acuzat de luare de mită. Ce le-a cerut Marian Iorga judecătorilor

Decizia instanţei este definitivă, astfel că Iorga va rămâne în control judiciar, fără a avea voie să ocupe în această perioadă o funcţie de conducere în MAI.

Marian Iorga a fost pus la dispoziţia IGPR, ceea ce înseamnă că inspectorul şef al Poliţiei Prahova nu va mai avea voie să ocupe funcţia de conducere, ci va lucra într-un departament administrativ.

Potrivit unor surse judiciare acesta a fost detaşat la Şcoala de Agenţi de Poliţie din Câmpina, unde, spun sursele citate, ar fi pe un post de ofiţer de seriviciu.

În urmă cu o săptămână, Marian Iorga a fost plasat sub control judiciar de către DNA Bucureşti într-un dosar de corupţie. Şeful Poliţiei Prahova este acuzat de luare de mită, potrivit unui comunicat remis presei.
”În funcţia de inspector şef al I.P.J. Călăraşi, la data de 29 aprilie 2017, ar fi primit un ceas de lux, în valoare de 4.350 lei, de la o persoană (suspect în cauză), în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, respectiv, cu soluţionarea favorabilă a unei sesizări pe care persoana o formulase anterior”, se arată în comunicat.

În aceeaşi cauză se efectuează acte de urmărire penală faţă de o persoană fizică fără calitate specială, pentru infracţiunea de dare de mită.

Potrivit unor surse judiciare, ancheta care îl priveşte pe Marian Iorga este încă în derulare, iar faptele cercetate sunt cu mult mai complexe.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul