marți 19 octombrie 2:02 PM

Abonare la google news

Decizia Curții de Apel Cluj, care anula starea de alertă infirmată de altă Curte de Apel: O persoană nevaccinată nu trebuie să aibă acces

Curtea de Apel Pitești a infirmat decizia Curții de Apel Cluj, care a decis anularea hotărârilor de guvern privind prelungirea stării de alertă. 


O persoană a atacat la Curtea de Apel Pitești H.G. nr.932/2021, modificată și completată prin H.G. nr.990/2021, H.G. nr.1015/2021 și H.G. nr.1050/2021, pe motiv că cei nevaccinați sunt restricționați și discriminați. 

Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamant.


”Se constată că reclamantul consideră măsurile dispuse prin hotărârea de Guvern atacată ca fiind discriminatorii și restrictive în raport cu exercițiul drepturilor sale subiective de a participa la diverse activități publice sau private.

Reclamantul invocă emiterea actului administrativ atacat cu exces de putere în sensul art.2 alin.1 lit.n) din Legea nr.554/2004, care prevede exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, susținând totodată că nu există o bază legală în virtutea căreia se pot limita drepturile, în mod discriminatoriu, aspect care se suprapune pe primul motiv de anulare invocat, respectiv încălcarea principiului ierarhiei actelor normative.

Referitor la acest aspect, Curtea constată că potrivit art.4 alin.1-3 din Legea nr.24/2000 actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte, categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora fiind stabilite prin Constituția României și prin celelalte legi. De asemenea, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Prin urmare, actul administrativ normativ emis în executarea legii, cum este hotărârea de Guvern, trebuie să respecte limitele actului care îl ordonă și să corespundă normelor acestuia, nefiind posibilă încălcarea, contrazicerea sau adăugarea la actul normativ cu forță juridică superioară.

Curtea reține că H.G. nr.932/2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, este emisă în temeiul art. 108 din Constituția României și al art. 3, 4, 6 și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Reclamantul invocă dispozițiile art.5 alin.2 și 3 din Legea nr.55/2020, susținând că în conținutul acestora nu se regăsește nicio mențiune cu privire la vaccinarea/testarea/trecerea prin boală, astfel că măsurile de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, nu pot fi aplicate diferențiat pe criteriul menționat în hotărârea de Guvern. De asemenea, susține reclamantul că, raportat la art.5 alin.3 lit.a) din Legea nr.55/2020, restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, nu se poate dispune diferențierea în contextul în care textul de lege nu impune anumite criterii, cum sunt vaccinarea/testarea/trecerea prin boală.

Curtea reține că potrivit art.5 alin.2 lit.d) din Legea nr.55/2020 printre măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților se regăsesc și măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu. De asemenea, conform art.5 alin.3 lit.a) din același act normativ, printre măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt reglementate și restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise.

De asemenea, conform art.6 lit.c) din Legea nr.55/2020, hotărârile prin care se declară ori se prelungește starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind, printre altele, măsuri pentru creșterea capacității de răspuns, asigurarea rezilienței comunităților și diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri.

Prin urmare, actul normativ cu forță juridică superioară, în temeiul căruia este emisă hotărârea de Guvern contestată prevede posibilitatea autorității administrative să reglementeze concret măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților și pentru diminuarea impactului tipului de risc, respectiv condițiile concrete de aplicare a acestora și destinatarii acestor măsuri, în vederea atingerii scopului pentru care respectivele măsuri sunt recunoscute.

Faptul că Legea nr.55/2020 nu face distincție între persoanele vaccinate și cele nevaccinate, nu poate fi considerată o cauză de nulitate a hotărârii, care induce acest criteriu, în contextul în care legea în discuție este emisă pentru reglementarea condițiilor generale în care trebuie acționat pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fără a se avea în vedere conținutul concret al măsurilor, care se pot schimba în funcție de situație. Mai mult, la momentul adoptării legii, 15.05.2020, existența unui vaccin reprezenta numai o ipoteză, astfel că nu se poate considera că legea trebuia să se refere la acesta, anticipând ceea ce la momentul respectiv nu era posibil, cel puțin din perspectiva elementului temporal.

Nu se poate constata un conflict între hotărârea de Guvern atacată și Legea nr.55/2020, din perspectiva faptului că hotărârea ar fi introdus criteriul vaccinării pentru aplicarea măsurilor pentru asigurarea rezilienței comunităților și pentru diminuarea impactului tipului de risc, în condițiile în care, pe de o parte, numai prin excepție se vorbește exclusiv despre vaccinare, în privința unui număr limitat de măsuri (art.1 pct.30, 33, 36, 41, art. 6 pcct.12 din Anexa nr.3 a hotărârii), iar pe de altă parte, pentru majoritatea măsurilor legiuitorul nu se raportează numai la acest criteriu, prevăzând și posibilitatea prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau a rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv acte medicale pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Se mai constată faptul că reclamantul nu critică relevanța măsurilor dispuse prin raportare la desfășurarea unor activități în spații închise, cu participarea unui anumit număr de persoane, ținând seama de incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate, respectiv în funcție de tipul activității (nunți, botezuri, săli de jocuri, săli de sport, piscine, conferințe, activitatea în baruri, cluburi și discoteci etc.), susținând generic faptul că anumite activități pot fi desfășurate numai de către persoanele vaccinate. Or, în condițiile în care nu se arată concret motivele pentru care măsura respectivă nu este una necesară și proporțională pentru asigurarea scopului instituirii acesteia, Curtea nu ar putea proceda la o analiză din oficiu a acestor aspecte, lipsind elementele concrete la care să se raporteze.

Faptul că sunt invocate anumite declarații publice făcute de autorități sau personalități în domeniu, care ar susține inutilitatea criteriului discutat, respectiv vaccinarea, în raport cu realitatea concretă, nu poate fi socotit ca suficient pentru a înlătura măsuri dispuse de autorități după o analiză concretă a situației și cu luarea în considerare a tuturor condițiilor identificate concret în plan social. Nu s-a contestat susținerea pârâtului referitoare la faptul că evaluarea s-a realizat pe baza factorilor de risc ce indică necesitatea menținerii unui răspuns amplificat la situația de urgență determinată de răspândirea noului Coronavirus, fiind întocmit documentul „Analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generate de virusul Sars-Cov 2 pe teritoriul României la data de 7.03.2021”, care a fost elaborat la nivelul Centrului național de conducere și coordonare a intervenției ținând seama de propunerile cuprinse în Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr.16/2021.

Se reține că, potrivit art.53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Însă, Legea nr.55/2020 prevede în art.71 alin.1 că în vederea punerii în aplicare a măsurilor prevăzute de această lege, Guvernul adoptă hotărâri, la propunerea ministerelor de resort sau a CNSSU. Prin urmare, restrângerea se operează prin lege, măsurile adoptate sunt necesare pentru apărarea sănătății publice, nefiind relevată o disproporție între situația care a determinat-o și consecințele produse, respectiv existența unei discriminări.

În preambulul legii se declară că „în contextul situației de criză generate de pandemia de COVID-19, este necesară adoptarea de către Parlamentul României, prin lege, a unor măsuri restrictive, cu caracter esențialmente temporar și, după caz, gradual, proporționale cu nivelul de gravitate prognozat sau manifestat al acesteia, necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la adresa drepturilor convenționale, unionale și constituționale la viață, integritate fizică și sănătate ale persoanelor, în mod nediscriminatoriu, și fără a aduce atingere existenței altor drepturi sau libertăți fundamentale”.

Reclamantul nu neagă necesitatea luării măsurilor restrictive pentru drepturile sale subiective, susținând numai faptul că acestea sunt discriminatorii din perspectiva introducerii distincției între persoane vaccinate și nevaccinate, respectiv prin faptul că se impune frecvent prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau a rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv a unor documente medicale pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Într-adevăr, costul unor asemenea testări impuse pentru desfășurarea anumitor activități poate deveni consistent în măsura în care persoana respectivă apreciază că trebuie să participe în mod frecvent la respectivele activități, însă, se constată că nu se poate vorbi despre blocarea sau paralizarea accesului la acestea, ci numai despre condiționarea lor. De asemenea, analiza caracterului discriminatoriu nu poate fi realizată independent de necesitatea, utilitatea, luării măsurii restrictive respective și de proporționalitatea acesteia cu nivelul de gravitate prognozat. Astfel, reclamantul nu face referire la consecințele negative pe care tinde să le evite autoritatea prin luarea măsurilor criticate, la gravitatea și întinderea acestora, în contextul în care măsurile sunt dispuse pe baza unor studii și analize concrete a situației epidemiologice.

Nu se poate reține nici faptul că prin instituirea obligativității prezentării acestor testări, persoana interesată să participe la anumite activități este orientată către vaccinarea, care se realizează gratuit, în contextul în care, în primul rând reclamantul are libertatea de a alege între a participa sau nu la asemenea activități, iar în al doilea rând, în condițiile în care și testarea se poate realiza gratuit prin serviciul de ambulanță, iar vaccinarea nu este obligatorie.

Mai mult, se constată că, potrivit HG nr.932/2021, peste o anumită incidență activitățile respective sunt interzise pentru toate persoanele, fără distincție dacă sunt sau nu vaccinate, cum sunt spre exemplu art. 6 pct. 1 din Anexa 3, potrivit cu care, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă (…) și este interzisă la depășirea incidenței de 6/1.000 de locuitori; respectiv art. 6 pct.13 din aceeași Anexă, în care se arată că activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă (…) și este interzisă la depășirea incidenței de 6/1.000 de locuitori.

Susținerile reclamantului potrivit cu care o măsură privind obligativitatea vaccinării nu este luată în România, ceea ce relevă tocmai caracterul puternic discriminatoriu al măsurilor dispuse de hotărârea de Guvern atacată, nu pot fi primite, în contextul în care măsurile criticate sunt mai puțin restrictive decât vaccinarea și sunt diferențiate în funcție de incidență și de tipul de activitate.

Pentru o analiză concretă a încălcării egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților (art. 16 alin. 1 din Constituție) și a eventualei discriminări în sensul art. 2 alin. 1 rap. la alin.3 din O.G. nr.137/2000 trebuia să se arate de ce norma în discuție, care dezavantajează anumite persoane (nevaccinate) față de alte persoane (vaccinate), nu este justificată obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare.

Într-adevăr, legea interzice orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, (…) precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Însă, fiind vorba despre o prevedere legală care dezavantajează anumite persoane, pentru a se menține ideea de discriminare, este necesar ca aceste prevederi să nu fie justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.

Așa cum s-a reținut, măsurile adoptate sunt necesare pentru apărarea sănătății publice, fiind astfel justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele variate impuse de legiuitor sunt proporționale cu scopul urmărit. Nu se arată de ce o persoană nevaccinată sau care nu prezintă un test în condițiile legii sau dovezi medicale că a trecut prin boală, despre care nu se poate cunoaște starea epidemiologică, trebuie să aibă acces la aceleași activități ca și persoanele despre care se poate aprecia, într-o mare măsură, în raport de nivelul studiilor dezvoltate până în prezent, că nu prezintă aceleași riscuri pentru îmbolnăvire. Protecția nu privește numai persoana în sine ci și protecția celor din jurul acesteia, în contextul în care exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale trebuie să fie realizat astfel încât să nu aducă atingere exercițiului drepturilor și libertăților celorlalți.

Referitor la corespondența normei interne față de prevederile Regulamentului (UE) nr. 953/2021, privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, Curtea reține că susținerile reclamantului nu pot fi primite.

Regulamentul este adoptat pentru instituirea unui cadru comun pentru eliberarea, verificarea și acceptarea unor certificate interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19, în scopul facilitării exercitării dreptului de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre.

După ce relevă în preambul faptul că orice cetățean al Uniunii are dreptul fundamental de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și a condițiilor prevăzute de tratate și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării acestora, Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, Regulamentul arată că urmărește să faciliteze aplicarea principiilor proporționalității și nediscriminării în ceea ce privește restricțiile privind libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, urmărind în același timp un nivel ridicat de protecție a sănătății publice.

Este adevărat că în preambul se arată necesitatea prevenirii discriminării directe sau indirecte împotriva persoanelor care nu sunt vaccinate (din motive medicale, nu fac parte din grupul-țintă pentru care vaccinul împotriva COVID-19 este administrat sau autorizat în prezent, nu au avut încă posibilitatea să fie vaccinate sau au ales să nu se vaccineze) și că deținerea unui certificat de vaccinare sau deținerea unui certificat de vaccinare care indică un vaccin împotriva COVID-19 nu ar trebui să fie o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului de liberă circulație, însă, în primul rând Regulamentul vizează exclusiv libera circulație transfrontalieră iar nu măsurile interne.

De asemenea, aspectele relevate de către reclamant se regăsesc în partea introductivă a Regulamentului, arătând intenția autorităților europene cu privire la respectarea principiului nediscriminării, nefiind o dovadă concretă că măsurile criticate de reclamant în prezenta cerere, instituite prin hotărârea de Guvern atacată, nu respectă principiul egalității și nediscriminării, astfel cum este consacrat în Constituția României. Nu se poate reține astfel nerespectarea unei norme europene care are un alt domeniu de aplicare și care nu poate fi invocată în afara contextului pentru care a fost adoptată.”

Stiridecluj.ro


URMARESTE-NE PE FACEBOOK !