duminică 5 septembrie 12:00 AM

Abonare la google news

De cine se tem Mirel Rădoi și Nicușor Stanciu. Ce meserii au adversarii tricolorilor


După victoria din Islanda, pentru naționala României urmează înfruntarea cu Liechtenstein. Selecționerul Liechtenstein-ului, Martin Stocklasa, a dezvăluit ce meserii au fotbaliștii săi. Astfel, s-a aflat de cine se tem Mirel Rădoi și Nicușor Stanciu.


De cine se tem Mirel Rădoi și Nicușor Stanciu

După victoria cu 2-0 din Islanda, pentru naționala României urmează partida cu Liechtenstein. Elevii lui Mirel Rădoi vor avea de înfruntat o echipă formată din jucători de fotbal amatori, care au diverse meserii.

Selecționerul Liechtenstein-ului, Martin Stoklasa a explicat în cadrul conferinței de presă ce precede partida cu România, că fotbaliștii săi au diferite meserii, nefiind fotbaliști profesioniști.

Am avut refacere, recuperare pentru jucătorii pentru care au evoluat, antrenament pentru cei care n-au jucat. Timpul este scurt, jucătorii sunt amatori, deci e o încărcături pentru ei, ținând cont și de călătoria până la București.

Meciurile cu România au fost cu multe decenii în urmă, vorbim despre alte generații. Contra Germaniei am făcut tot posibilul pentru a ne ridica la nivelul lor, la fel vom proceda și împotriva României. Din punctul meu de vedere, după Germania, România e a doua forță a grupei. E favorită în meciul de mâine, dar vom face tot posibilul pentru a ne prezenta la un nivel cât mai bun și chiar pentru a încerca să producem surpriza.

Jucătorii români sunt toți profesioniști, nu contează unde joacă – România, Scoția, Italia sau alte țări. Echipa mea e alcătuită în mare parte din amatori. În ceea ce privește potențialul ofensiv, România are destui jucători cu acest potențial, drept dovadă meciul cu Islanda sau cele din luna martie.

Trăim într-o țară cu nivel de viață înalt și în care educația are un rol deosebit de important. Majoritatea jucătorilor lucrează în domeniul bancar, sunt studenți, se pregătesc în medicină sau să devină ingineri. Au diverse profesii”, a spus Stocklasa, la conferința de presă.

Mirel Rădoi cere concentrare maximă la partida cu Liechtenstein

Chiar dacă pe hârtie România este favorită clară în meciul cu Liechtenstein, în conferința de presă premergătoare partidei, Mirel Rădoi a cerut elevilor săi concentrare maximă. Rădoi consideră Liechtenstein ”un adversar ciudat”.

Întâlnirea cu Liechtenstein pare o partidă foarte uşoară. Liechtenstein pare o victimă sigură, să sperăm că aşa va fi. Dar nu vreau să vorbesc despre următoarea partidă sau despre câte puncte vom face. Am văzut în partida Macedonia de Nord cu Armenia că se pot pierde puncte şi asta este important pentru noi. Liechtenstein este o echipă destul de ciudată, a făcut 1-1 cu Armenia şi 1-1 cu Grecia şi după aia vedem că a pierdut cu 5-1 sau 7-0. Deci noi va trebui să fim foarte concentraţi.

Dacă ne luăm după unele rezultate pe care le-a reuşit Liechtenstein, şi aici putem să ne gândim şi la ultimele meciuri din grupa noastră, adică înfrângerea doar cu 1-0 contra Armeniei şi doar cu 2-0 cu Germania, atunci ne poate aştepta un joc dificil mâine. Cu atât mai mult dacă noi vom crede că doar simpla noastră prezenţă va fi suficientă pentru a obţine victoria. Dacă nu vom găsi soluţii pentru a destabiliza apărarea adversă vom întâmpina probleme mâine seară”, a declarat Mirel Rădoi, conform DigiSport.

Nicușor Stanciu trage un semnal de alarmă înainte de partida cu Liechtenstein

În cadrul conferinței de presă, Nicușor Stanciu a dorit să atragă atenția tuturor înaintea înfruntării cu Liechtenstein. Stanciu consideră că echipa României trebuie să fie extrem de concentrată pentru a câștiga cele trei puncte puse în joc.

Ne-a descătușat puțin, aveam nevoie de cele trei puncte din Islanda. Va fi din ce în ce mai bine.

Chiar dacă toată lumea crede că o să avem meci ușor cu Liechtenstein, dacă nu intrăm concentrați, o să avem probleme”, a declarat Nicolae Stanciu.

Playsport.ro