Abonare la google news

De ce trebuie să creștem competentele de evaluare ale profesorilor romani? (Advertorial)

În 2017, OCDE și UNICEF au realizat o analiză care vizează sistemul de evaluare și examinare din România. Rezultatele acestei analize au indicat că țara noastră a înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește evaluarea și examinarea elevilor. Dar raportul arată și că nu suntem nici pe departe acolo unde ar trebui să fim.

Există numeroase discuții în spațiul public despre rezultatele elevilor la examenele naționale sau la testele PISA. Atunci când aceste rezultate sunt sub așteptări (ceea ce se întâmplă aproape de fiecare dată), discuția se muta către cadrele didactice și modul în care se face predarea la clasă. Se uită, însă, de cele mai multe ori, un aspect-cheie: competențele de evaluare ale profesorilor.

Modul în care se fac evaluarea și examinarea are un impact direct asupra predării. “Ne gândim în mod eronat că predarea este anterioară testării. Dar dacă testele s-ar aplica așa cum trebuie, adică regulat și constant de-a lungul anului școlar, modul în care se face predarea ar putea fi adaptat în funcție de aceste rezultate. Nu poți avea testare doar la final de an sau de ciclu școlar, pentru ca apoi să te arați profund mirat de rezultatele slabe. Testarea trebuie să fie un process continuu și orientat către aprofundarea acelor părți din materie care pun probleme elevilor. Însă nu poți ști care sunt aceste părți fară testare corectă și obiectivă. Iar în Romania competențele de testare ale profesorilor sunt cel puțin lacunare”, spune Dragoș Iliescu, fondator al platformei de testare standardizată BRIO, Director al Școlii Doctorale de Psihologie de la Universitatea București și Colaborator OECD la crearea testelor PISA.

Competențele de testare ale profesorilor influențează întregul sistem educațional

“Trebuie să încetăm să privim testarea ca pe un soi de pedeapsă aplicată elevilor. Cu toții avem coșmaruri cu acel “scoateți o foaie de hârtie” neprevăzut. Când competențele de testare ale profesorilor cresc, beneficiază toată lumea, mai ales elevii. Iar testele vor ajunge, în sfârșit, să fie văzute ca ceea ce sunt de fapt: un instrument foarte valoros în procesul de învățare”, adaugă Dragoș Iliescu.

Studiile recente arată că elevii care percep evaluarea ca fiind corectă și obiectivă vor fi mai mulțumiți de profesorii lor și vor avea rezultate mai bune în școală.

Din păcate, majoritatea elevilor percep ca nedrepte evaluările pe care le primesc. Printre motivele acestei percepții se numără: faptul că examinările de final de an nu acoperă toată materia, adeseori elevii nu știu care sunt criteriile de evaluare și nu primesc feedback pentru notele obținute, tradiționalele teste scrise vizează mai degrabă capacitatea de a memora și mai puțin capacitatea reală a elevului de a se implica în sarcini.

Ca atare, îmbunătățirea competențelor de testare ale profesorilor poate schimba în bine întregul act educațional. Iar testarea standardizată este cel mai sigur și mai rapid mod de a asigura evaluări corecte, obiective și care să stimuleze elevii să-și îmbunătățească performanța fară masuri percepute ca fiind punitive.

Fă cunoștință cu BRIO – prima platformă de testare standardizată din România

Testele standardizate disponibile pe platforma BRIO elimină subiectivitatea prezentă în evaluările tradiționale. Mai mult, ele permit realizarea de comparații utile intre elevii de aceeași vârstă, comparații care le oferă profesorilor informațiile de care au nevoie pentru a îmbunătăți actul de predare.

Dacă subiectivitatea este eliminată din corectarea testelor, elevii se vor simți mai în siguranță și mai mulțumiți de ceea ce le oferă scoală. De asemenea, conform unor studii recente, elevii evaluați corect și obiectiv sunt mai puțin tentați să copieze, să lipsească de la anumite ore sau să aibă manifestări psiho-somatice de tipul durerilor frecvente de cap.

Testele de pe platforma BRIO sunt un pas important în asigurarea oportunităților de învățare printr-o evaluare corectă. Testarea standardizata facilitiează oportunități de învățare adaptate nevoilor particulare ale fiecărui elev, prin evidențierea lacunelor individuale.

Ești părinte, profesor sau director de școală? Testează gratuit competențele de literație ale copilului tău sau ale elevilor tăi pe BRIO. Află care sunt punctele lor forte și care sunt domeniile unde aprofundarea este necesară.

Dragos Iliescu / Foto: Vlad Cupsa TEDx Cluj Facebook Dragos Iliescu


Citeste articolul pe G4Media