duminică 4 iulie 9:00 AM

Abonare la google news

DDB, promisiuni pentru jucătorii lui Dinamo care vor să plece: „Victime cu toţii, da!? Nu uitaţi!”


Suporterii din DDB încearcă să liniștească spiritele din vestiarul lui Dinamo și vin cu promisiuni pentru jucătorii care doresc să părăsească echipa. Fanii susțin că și ei au căzut victime ale situației existente, provocate de Pablo Cortacero, dar promit că vor găsi soluții salvatoare.


Fanii susțin că au avut de ales între faliment și insolvență, iar alegerea a fost una simplă, spre binele clubului din „Ștefan cel Mare”. Totodată, board-ul DDB îi informează pe Paul Anton și compania că săptămâna viitoare încep negocierile cu jucătorii pentru a stabiliza situația salariilor neplătite.

Mesajul asociației vine după o săptămână extrem de dificilă pentru toată suflarea dinamovistă. Ședința jucătorilor cu DDB s-a lăsat cu reproșuri și acuze de trădare, iar Dusan Uhrin a părăsit România cu promisiunea că va reveni la echipă, chiar dacă viitorul său la Dinamo este în continuare incert.

DDB, promisiuni pentru jucătorii lui Dinamo care vor să plece

Fotbaliștii au reproșat membrilor din managementul Doar Dinamo București că nu au fost înștiințați că se va solicita procedura de insolvență, iar salariile restante nu mai pot fi plătite astfel.

Și Peluza Cătălin Hîldan a avut, ca și DDB, același mesaj îndreptat către jucătorii care au de gând să părăsească echipa.

„O ÎNTREBARE PENTRU PAUL, STELIANO, DEIAN, ALEX, VLAD & CO

Şi pentru toţi oamenii care se îndoiesc de buna-credinţă a DDB 

Nu există nimeni în fotbal mai interesat decât suporterul şi antrenorul ca jucătorii să fie mulţumiţi şi fericiţi. Pentru că ambii ştiu că doar aşa echipa poate obţine rezultate. 

Unde se duc fotbaliştii atunci când înscriu să se bucure? Înspre peluză! Pe cine cheamă suporterii să scandeze împreună după victorii? Pe jucători! Cine nu înţelege că la o echipă de fotbal, relaţia suporteri – jucători e specială, s-a uitat la fotbal, o viaţă, degeaba! […]

DDB nu avea de unde să ştie exact nici nenorocirile făcute de spanioli. Datoriile care s-au prăvălit peste Dinamo, ulterior discuţiilor noastre cu jucătorii, aproape că au copleşit programul DDB. 

Aceasta a fost situaţia de fapt! Având în vedere toate aceste lucruri, să gândeşti că tocmai suporterii au vrut să păcălească sau să crezi că nu au respectat jucătorii e absurd! Le reamintim băieţilor un lucru asupra căruia am căzut recent de acord. 

În toată enormitatea realităţii de la Dinamo, şi voi, şi noi, suntem VICTIMELE! 

Fiecare dintre noi însă, într-un final, ne-am făcut partea pentru Dinamo! Dacă suporterii am fi putut strânge mai mulţi bani, am fi strâns şi voi aţi fi fost acum cu salariile la zi! Să te superi pe suporteri pentru că nu au mai mulţi bani e prea mult! Banii care n-au ajuns la voi au salvat baza pe care vă antrenaţi şi au luat Licenţa! 

Victime cu toţii, da!? Nu uitaţi!  Negocierile eşuate cu avocaţii jucătorilor plecaţi în iarnă de la Dinamo au pus clubul în săptămâna plecării în Turcia în faţa luării unei decizii majore: insolvenţa sau faliment!? Alegerea a fost evidentă! DDB nu a vrut să păcălească pe nimeni, DDB a vrut doar să nu lase Dinamo să moară şi angajaţii să nu-şi piardă locurile de muncă! […]

Cu aceste gânduri am dorit ca jucătorii să se aşeze la masa discuţiilor de săptămâna viitoare. Sperăm ca acestea să fie lămuritoare şi în interesul jucătorilor şi totodată al lui Dinamo! Fără disponibilitatea de dialog, există riscul ca respectul să dispară”.

Mesajul integral al DDB:

Prosport.ro